TRUPUL LUI HRISTOS
DEOSEBIND
MITUL
DE METAFORĂ
Charles
L. Hunt
Cuvânt înainte
Este o onoare să scriu cuvântul înainte la o lucrare atât de
importantă, cum este cea de faţă. Metafora biblică a
trupului lui Hristos este neînţeleasă de catolici, protestanţi
şi de mulţi baptişti. În cartea sa, Trupul lui Hristos:
deosebind mitul dei metaforă, pastorul şi
învăţătorul Chuck Hunt supune unei atenţii
pătrunzătoare sensul adevărat al acestei metafore. În confuzia
privitoare la trupul lui Hristos, pastorul Chuck aduce atât de multă
claritate, încât nu mai rămâne aproape nimic de spus. De vreme ce
această carte acoperă o arie de interes destul de largă şi
subiecte şi teme înrudite, fratele Hunt demonstrează cu argumente
biblice bine gândite că relaţia ilustrată de metafora Cap/Trup
nu este o conexiune vitală şi organică cu Hristos şi nu
ilustrează o unire mântuitoare ci mai degrabă o relaţie funcţională
ce implică creşterea şi sfinţirea credinciosului prin
intermediul membralităţii într-un trup local vizibil – biserica.
Deosebirile şi clarificările care survin în această carte sunt
subiecte biblice pe care toţi creştinii ar trebui să le
înţeleagă bine.
William Van Nunen,
Decan
Colegiul Baptist John Leland
****
RECUNOŞTINŢĂ
FAŢĂ DE EDITOR
Mulţumesc
lui Dumnezeu pentru înţelepciunea, simţul practic şi
abilităţile editoriale ale lui William Van Nunen, Decan al Colegiului
Baptist John Leland. El a avut talentul de a pune această carte într-un
format uşor de citit. El a avut curajul de a se contrazice cu un autor
încăpăţânat.
PREFAŢĂ
În mintea
multor evanghelici moderni, biserica locală are destul de puţină
semnificaţie spirituală. Dualismul eclesiologic este forţa
doctrinară din spatele unei astfel de gândiri. Oamenii aceştia
recunosc existenţa bisericii locale, însă în citirea Scripturii ei
aplică toate formulările eclesiologice grandioase la biserica lor
„universală şi invizibilă”. Biserica locală este şi
mai mult desconsiderată prin compararea cu „biserica adevărată”.
Această
atitudine este exemplificată de Lewis Sperry Chafer în opera sa Systematic
Theology. Capitolul său consacrat eclesiologiei conţine 263 de
pagini. Doar 10 din acestea sunt dedicate pentru ceea ce el numeşte
biserica „adunată”. Aici el învaţă că biserica locală
nu are nici o misiune şi nici o sarcină corporativă.
Oamenii
prinşi în astfel de tipare mentale rămân şocaţi peste
măsură atunci când află că mulţi baptişti resping
orice fel de concept al unei biserici „universale invizibile”. Ei afirmă
că termenul de ecclesia în greaca Noului Testament se referă
fie la adunări locale reale, fie este folosit într-un sens
instituţional. Astfel, ei aduc înapoi marile afirmaţii eclesiologice
ale Noului Testament la aplicaţia lor cuvenită: biserica locală.
Implicaţia
unei înţelegeri strict locale, care îi ofensează la culme pe
dualiştii eclesiologici, este credinţa că biserica locală
este „trupul lui Hristos” menţionat de apostolul Pavel în mai multe din
epistolele sale. Ei sunt atât de convinşi că această
metaforă este soterică, încât orice provocare a acestui concept este
instantaneu presupusă a fi eronată.
Această
latură a eclesiologiei este tema de discuţie a pastorului Charles
Hunt, pe care o abordează în chip magistral. Prin aceasta, el
suplineşte o nevoie reală în dezvoltarea unei expuneri aprofundate a
acestui punct controversat. Unii vor fi surprinşi să afle cum
pastorul Hunt a apelat la lucrările unor învăţaţi moderni
pentru apărarea tezei sale. Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia
care citeşte o minte deschisă în timp ce reconsideră
această problemă.
Nu este prima
dată când „adevărul stă pe eşafod iar eroarea stă pe
tron”.
Pastor,
Ron Crisp
First
Baptist Church, Independence, Kentucky
INTRODUCERE
„Încolo, fiule,
ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să
faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai
isprăvi, şi multă învăţătură
oboseşte trupul.”
(Ecl.
12:12)
Aceste cuvinte
ale lui Solomon necesită un răspuns pe măsură, înainte ca o
altă lucrare să fie adăugată în lista fără
sfârşit a cărţilor care aşteaptă de la noi să ne
obosim în studierea unui alt volum. Această lucrare este un astfel de
răspuns. Fiecare generaţie vede înflorind diferite doctrine care în
anii precedenţi au fost sădite în formă de seminţe. Doar
după ce acestea au atins o maturitate deplină, la fel ca grâul sau
neghina, ambele fie se pleacă cu graţie pline de roade, onorându-L pe
Isus Hristos sau stau mândre şi lipsite de rod dezonorând câmpul
adevărului în care îşi fac apariţia. Batjocura unei astfel de
neghine l-a determinat pe autor să scrie.
Biblia este
plină de comparaţii, metafore, parabole şi alegorii şi este
destul de uşor să se asocieze incorect aceste mijloace literare
aşa cum au fost ele dezvoltate într-un context anume, cu o
învăţătură străină de context şi prin urmare
să se piardă elucidarea adevărului intenţionat prin figura
de vorbire. Astfel stau lucrurile şi cu metafora biblică a „trupului
lui Hristos”. Mulţi învăţaţi nu doar că nu
înţeleg metafora, ci trag din ea concluzii care conduc la confuzie şi
erori grave. Spre exemplu, ideea predominantă este că metafora
învaţă unirea vitală şi organică a credinciosului cu
Isus Hristos. O astfel de unire este o învăţătură
biblică şi este demonstrată de Isus în metafora viei şi a
mlădiţelor; totuşi, metafora paulină a lui Hristos ca
şi cap al trupului nu învaţă un astfel de adevăr.
Scopul acestei lucrări este să explice adevărata natură
şi adevăratul înţeles al metaforei lui Isus Hristos ca şi
cap al trupului Său, biserica.
Se spune
că o imagine face cât o mie de cuvinte. Schiţa următoare pune în
contrast ideea comun acceptată despre Hristos ca şi cap al trupului
cu ideea care va fi dezvoltată mai departe în acest volum. Privind aceste
două diagrame şi citind această carte, întrebaţi-vă:
„Cum este Isus Hristos cap al trupului Său?”
FIGURA 1. Biserica
este unită cu Isus printr-o legătură vitală sau
organică.
ISUS HRISTOS BISERICA
|
Aici, Isus
Hristos este capul ca parte a trupului; de aceea, biserica, în sens
metaforic, este doar trunchiul corpului. |
FIGURA
2. Biserica este sub Hristos ca şi cap al ei, la fel cum o soţie este
sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei.
Aici termenul „cap” este o desemnare a poziţiei şi a
relaţiei cu un trup metaforic, care de asemenea este complet în sine.
Acest trup este biserica. Acesta este trupul lui Hristos, la fel cum un
soţ îşi vede soţia ca propriul trup.
|
Aici termenul „cap” este o desemnare a poziţiei şi a
relaţiei cu un trup metaforic, care de asemenea este complet în sine.
Acest trup este biserica. Acesta este trupul lui Hristos, la fel cum un
soţ îşi vede soţia ca propriul trup. |
BISERICA ISUS HRISTOS
CAPITOLUL 1
IDEEA
POPULARĂ DAR INCORECTĂ A METAFOREI CAP-TRUP
Introducere
Biblia, de bună seamă, nu este o creaţie a omului. Aceasta
este o revelaţie de
Exemple
Următoarele
citate sunt grăitoare în privinţa majorităţii corpului de
creştini care au scris pe această temă şi au înţeles
greşit metafora. Întâi trebuie să ne aducem aminte că doctrina
biblică a unirii vitale a credinciosului cu Hristos nu a fost pusă
sub semnul întrebării, deoarece este o doctrină biblică. Nici nu
aducem în discuţie înţelepciunea generală şi integritatea
celor care susţin această poziţie. Noi pur şi simplu dorim
să indicăm faptul că ei au asociat în mod incorect unirea
creştinilor cu Hristos cu o metaforă biblică ce niciodată
nu a fost intenţionată să ilustreze această unire. Motivul
omisiunii lor va fi tratat mai târziu în această carte.
T. Croskery
Următorul
citat din Croskery demonstrează o deficienţă în logică prin
faptul că el, conştient sau nu, schimbă analogia metaforei:
„Precum trupul nu este complet
fără cap, tot aşa şi capul nu este complet fără
trup. Domnul Isus Hristos nu este complet fără biserica sa. Cum e posibil
aşa ceva? El Însuşi a zis: „Puterea mea este făcută
desăvârşită în slăbiciune”, dar puterea sa nu este
întotdeauna perfectă? Se declară că este perfectă în
slăbiciunea noastră. Deci, biserica serveşte ca un vas gol, în
care Mântuitorul toarnă plinătatea sa mediatoare.”[1]
Ce nepotrivire este izbitoare în acest citat? Este tocmai schimbarea
metaforelor referitoare la biserică de la trunchi al trupului lui Hristos
la un „vas gol”. Dacă metafora a fost intenţionată să
înveţe o unire organică cu Hristos, de ce Croskery schimbă
metafora chiar în mijlocul frazei de la „trunchiul unui trup” la un „vas gol”
pe care Hristos îl umple cu plinătatea sa mediatorială? De ce nu
urmează metafora trupului spre concluzia logică? Răspunsul este:
deoarece concluzia ar fi absurdă. Concluzia pe care Croskery o scoate din
metafora „vasului gol”, aceea că Isus Hristos, capul trupului, este
făcut desăvârşit într-un mod necunoscut prin slăbiciunea
trupului, ignoră realitatea că, dacă ar fi urmărit metafora
trupului până la concluzia sa logică, am fi avut un Cap a cărui
viaţă ar depinde în egală măsură de viaţa
trupului precum trupul de viaţa Capului. Realitatea acestei metafore,
dacă este privită la fel ca cei care văd în ea o unire
organică cu Hristos, este că trupul e plin de sânge şi organe ce
susţin viaţa, de care capul are nevoie absolută, în aceeaşi
măsură în care trupul are nevoie de cap. Cu alte cuvinte, există
o codependenţă în care capul şi trupul se susţin
deopotrivă unul pe altul.
Fiziologia
în antichitate
Care este învăţătura biblică privitoare la natura
trupului uman şi la ceea ce îi susţine viaţa? Care a fost
înţelegerea celor din vremea apostolului Pavel privitoare la fiziologia
corpului uman? Genesa 9:4-6 spune: „Numai carne cu viaţa ei, adică
sângele ei, să nu mâncaţi. Căci voi cere înapoi sângele
vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere
înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este
fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului şi sângele lui
să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după
chipul Lui.” Această înţelegere a importanţei sângelui ca
viaţă a trupului poate fi văzută de asemenea în Levitic
17:11-14, „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat
să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire
pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele
ispăşire. De aceea am zis
copiilor lui Israel: Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, şi
nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu
mănânce sânge. Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din
străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o fiară sau o
pasăre care se mănâncă, să-i verse sângele şi
să-l acopere cu ţărână. Căci viaţa oricărui
trup stă în sângele lui care este în el. De aceea am zis copiilor lui
Israel: Să nu mâncaţi sângele nici unui trup; căci viaţa
oricărui trup este sângele lui; oricine va mânca din el va fi nimicit.”
Acest concept al importanţei sângelui pentru trup, a rămas neschimbat
şi în timpul lui Hristos şi al apostolilor. Acesta este motivul
pentru care întrunirea apostolilor şi bătrânilor bisericii din
Ierusalim a concluzionat împreună cu Iacov, fratele Domnului nostru
şi păstor al bisericii din Ierusalim, afirmând în Fapte 15:20 „ci
să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor,
de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.” Ar fi putut cineva
din zilele lui Pavel, sau chiar Pavel însuşi să conceapă că
viaţa trupului este susţinută de cap? Nu s-ar fi gândit oare
că sângele trupului susţine viaţa capului?
W.F. Adeney
Următorul
citat din Adeney conţine o nepotrivire similară cu cea a lui
Croskery, în ce priveşte metafora
trupului lui Hristos:
„Unitatea esenţială constă în
subordonarea tuturor părţilor unui singur cap. Separarea de Hristos
este moarte pentru Biserică. O Biserică Creştină este un
trunchi decapitat. Putem reţine doctrina şi etica Noului Testament,
cu toate acestea, amputarea Capului, înseamnă moarte. Chiar o separare
parţială a legăturii implică paralizia – pierderea puterii
şi a sensibilităţii spirituale.”[2]
Într-adevăr,
amputarea capului chiar înseamnă moarte – moarte pentru cap la fel de bine
ca pentru trup! Cineva poate spune că nu putem împinge metaforele prea
departe. Aceasta este adevărat. Nu poţi să împingi metaforele,
comparaţiile şi parabolele dincolo de ceea ce este evident. Dar oare
se găseşte dincolo de ceea ce este evident concluzia conform
căreia capul va muri la fel ca trupul dacă acesta a fost separat de
cap? Este moartea capului un detaliu neimportant care ar trebui să fie
ignorat pentru o cauză mai importantă, forţând această
metaforă să înveţe adevărul unirii vitale cu Isus Hristos?
Noi credem că nu.
Metafora
viei şi a mlădiţelor din Ioan 15
În Ioan 15 este
dezvoltată minunata metaforă a lui Hristos ca vie şi a
credincioşilor adevăraţi ca mlădiţe.
Mlădiţele care au experimentat spălarea naşterii din nou
şi sunt curate vor rodi şi vor dovedi că sunt în unire
vitală cu Isus Hristos. Mlădiţele neroditoare vor dovedi că
singura lor unire cu Isus Hristos a fost aceea a unuia care posedă doar o
credinţă în Hristos lipsită de viaţă. Desparte
mlădiţele de vie şi în viţă tot va rămâne
viaţa, însă desparte trupul de cap şi capul va muri. Acesta este
motivul pentru care metafora bisericii ca trup a lui Hristos nu poate
învăţa o unire organică cu Hristos în mântuire.
Martin
Lloyd Jones
Următorul citat din Lloyd Jones, un autor excelent, este o
excepţie de la geniul său cu care ne-a obişnuit:
„Nu există nici o parte a trupului care
să nu fie controlată de nervi şi de sistemul nervos. Viaţa
din fiecare muşchi şi din fiecare parte a trupului este
comunicată acestuia prin energie nervoasă şi putere. Şi
toţi nervii în cele din urmă au legătură cu creierul, care
este în cap. Acesta este centrul şi sursa care controlează toată
energia nervoasă a întregului trup şi a fiecărei părţi
şi particule separate a sistemului. Când apostolul spune că Hristos
este Capul Bisericii, el înţelege că El este Capul Bisericii în acest
sens. Noi nu avem viaţă separat de El; toată energia şi puterea
vin de la El.”[3]
Analogia aceasta face ca sensul să fie acceptabil pentru noi cei din
secolul 21, dar cei din secolul 1 nu ar fi putut face niciodată o asemenea
analogie. Dacă noi credem în metoda exegetică
gramatical-istorică, atunci ne vom da seama că metafora cap-trup a
fost ceva care putea fi înţeles pe deplin în acele zile. Deci, cum poate
cineva justifica o astfel de interpretare, a unui verset care nu putea fi
înţeles, în mod corect, decât sute de ani mai târziu, atunci când
cunoştinţele noastre despre fiziologia umană puteau face o
astfel de conexiune, scuzaţi jocul de cuvinte? După toate socotelile,
Lloyd Jones nu realizează că interpretarea oferită de el
eşuează în aceea căci capul nu se poate menţine în
viaţă separat de trup.
Un alt
exemplu din Lloyd Jones
Majoritatea
autorilor care înţeleg greşit metafora cap-trup continuă să
stăruiască în înţelegerea lor greşită chiar şi
atunci când inconsecvenţa lor poate fi uşor de constatat.
Iarăşi, contrar acurateţii sale obişnuite, Lloyd Jones nu
reuşeşte să vadă eşecul interpretării sale a
metaforei:
„Trupul este unul şi acesta consta dintr-un
număr de organe sau părţi. Precum spune Pavel în 1 Corinteni
12:27 „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte
mădularele lui.” În corpul uman, după cum specifică el, mâna are
un anumit rol şi piciorul altul; nasul, ochii şi urechile şi
diferitele părţi ale trupului, toate au de îndeplinit rolul lor
specific…Dar ceea ce trebuie să ne amintim în primul rând este aceasta: ca
membre ale trupului mistic a lui Hristos, având de îndeplinit fiecare rolul
nostru individual, energia şi puterea acţiunii vin de
Ceea ce vedem
că lipseşte în mod destul de curios din discuţia sa asupra 1
Corinteni 12 este absenţa oricărei considerări a versetului 21,
care spune:
„Ochiul nu
poate zice mâinii ‚N-am trebuinţă de tine’, nici capul nu poate zice
picioarelor: ‚N-am trebuinţă de voi’.”
Observaţi că trupul metaforic pe care Pavel îl prezintă aici
are deja un cap! Capul nu este considerat mai special decât piciorul.
Fiecare organ al acestui trup este necesar, inclusiv capul. În versetul
27 li se spune:
„Voi
sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte
mădularele
lui.”
Biserica din Corint a fost trupul sau, după cum se citeşte în greacă,
„un” trup al lui Hristos.5[5]
În mod clar, biserica din Corint este zugrăvită ca un trup complet
care are un cap.
Amestecarea
metaforelor
Afirmaţia lui Isus din citatul precedent al lui Lloyd Jones,
„Despărţiţi de mine nu puteţi face nimic”, îşi are
contextul în metafora viei şi a mlădiţelor din Ioan 15, şi
în acel context are un înţeles perfect. Însă, atunci când este
amestecată şi plasată în contextul metaforei unui trup-cap
organic, aceasta nu are nici un sens, deoarece separat de trup, capul are la
fel de multă putere de susţinere a vieţii decât trupul –
adică deloc! Via, pe de altă parte, poate să aibă o
mlădiţă tăiată şi să îşi păstreze
în continuare o vitalitate deplină sau chiar să îi crească mai
multe mlădiţe. Procesul tăierii viei poate chiar întări
via.[6]
Matthew
Poole
Renumitul Matthew Poole, comentând pe marginea versetului Efeseni 1:22[7]
cade pradă aceleiaşi gândiri ilogice, la fel ca ceilalţi,
şi dă termenului „cap” două înţelesuri:
„Hristos este ‚capul mistic… ca un rege peste supuşii săi,
pentru a-i guverna extern prin legile sale’ şi ‚în calitate de cap
natural…al trupului, pe care-l conduce pe calea influenţei,
comunicându-i viaţa şi determinând şi menţinându-i
simţurile şi mişcarea…’”[8]
(sublinierea îmi aparţine).
Două
probleme sunt evidente aici. Una este aceeaşi greşeală
întâlnită şi la alţii, aceea de a-l face pe Isus Hristos un cap
organic legat de un tors sau trunchi considerat a fi biserica. Cealaltă
constă în faptul că el este forţat să schimbe
înţelesul dat termenului cap în acest context. Isus Hristos este capul
tuturor lucrurilor, dar nu toate lucrurile constituie trupul Său. Cuvântul
„cap” în Efeseni 1:22 apare în acelaşi fel ca în 1 Corinteni 11:3: „Dar
vreau să ştiţi că Hristos este capul oricărui
bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu
este capul lui Hristos.” Este fiecare bărbat, metaforic vorbind, trupul
lui Hristos? Este fiecare femeie un trunchi acefalic, peste care bărbatul
este un cap organic? Este Isus Hristos ilustrat ca fiinţă
fără cap de vreme ce Dumnezeu este capul Său? Contextul
capitolului 1 din Efeseni este suveranitatea, puterea şi superioritatea
lui Hristos peste toate lucrurile. Întregul Dumnezeu-Om înviat Isus Hristos
domneşte peste toate lucrurile şi în interesul adunării Lui –
care este un trup complet peste care el prezidă ca Domn.
Un alt caz de
amestec de metafore
Dacă
cineva interpretează metafora cap-trup din Efeseni 1:22-23 ca o unire
organică, acesta este un caz de amestec al metaforelor. Efeseni 1:22-23
spune:
„El I-a pus
totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile
Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul
în toţi.”
Aici avem o
ilustraţie ciudată dacă într-adevăr Hristos este metaforic
capul trupului pentru că toate lucrurile sunt aşezate sub picioarele
Sale. El este în acelaşi timp un cap care are picioare. Unii poate vor
reacţiona că tocmai acesta este motivul pentru care expresia „trupul
Său” se referă la trupul său mistic. În greacă citim: to
soma auton. Auton (al lui) din to
soma auton (trupul lui) este în mod clar un genitiv posesiv.
Toţi învăţaţii sunt de acord cu aceasta. Însă
contextul este clar, că „al lui” nu este o afirmaţie reflexivă
cu referire la trupul său fizic sau la vreun trup imaginar mistic. Trupul
pe care şi l-a câştigat cu sângele Său şi l-a organizat ca
organism viu în forma unei adunări locale este al lui. Atunci când
acest pasaj este exegetat în mod corect, reiese un adevăr glorios.* La fel cum plinătatea
darurilor spirituale, cu toată diversitatea lor, sălăşluiau
în Isus Hristos în unitatea fiinţei Sale, tot aşa există în
plinătatea şi unitatea lor în fiecare adunare (numită metaforic
un trup) peste care El domneşte în mod suveran şi pe care alege
să o hrănească şi să o îngrijească [sic] ca trup
al Său, în acelaşi mod în care un bărbat alege să aibă
grijă de soţia sa.
John Thornbury
Următorul
citat din Thornbury continuă aceleaşi deficienţe pe care le-am
întâlnit la autorii citaţi anterior:
„Hristos nu
este doar capul autoritativ peste poporul Său, ci El este şi sursa
energiei şi vieţii lor spirituale. La fel cum membrele unui trup
fizic îşi derivă viaţa şi puterea de la cap, de care sunt
legaţi în mod vital, tot aşa, toţi cei care sunt legaţi de
Hristos prin credinţă îşi derivă viaţa şi puterea
spirituală de
Citatul nu
aduce nimic nou, ci repetă eroarea amestecării metaforelor prin care
Hristos este cap organic al trupului şi în acelaşi timp capul
guvernamental. Aceasta este la fel cu încercarea de a trage două
învăţăminte dintr-o parabolă care are doar una singură
– aşa ceva nu este posibil. Metafora cap-trup învaţă că
Isus este fie capul organic al bisericii, fie capul guvernamental, dar nu
ambele! Mai departe, Thornbury afirmă:
„Dacă
sensul de mai sus poate fi atribuit ilustraţiei capului şi trupului –
descriind o unire spirituală salvatoare dintre Hristos şi
biserică – poziţia strict locală [adică conceptul de biserică
locală şi vizibilă susţinut de baptiştii landmark]
devine imposibil de apărat.”[10]
Aceasta este
poate concluzia la care ajung toţi autorii citaţi în acest capitol.
John Thornbury crede că adevărata opinie baptistă cu privire la
biserică este aceea a unui trup universal şi invizibil. Dar pentru
aceia care susţin sensul strict local, la fel cum face şi autorul de
faţă, cu unele mici deosebiri, concluzia lui Thornbury
întăreşte necesitatea unei interpretări corecte a acestei
metafore. O eclesiologie stă în picioare sau se prăbuşeşte
în funcţie de înţelegerea corectă a metaforei cap-trup.
Rezumat
Pot fi citate
mult mai multe exemple a acelora care au interpretat greşit metafora
paulină cap-trup ca unire organică în care Hristos ca şi cap
este legat de trup printr-o unire vitală sau vie. Vom vedea pe parcursul
capitolului următor că o astfel de interpretare este imposibilă.
Capitolul 2
INŢELEGEREA
CORECTĂ A METAFOREI
Introducere
Kierstead
scrie: „Conceptul bisericii ca trup al lui Hristos domină astăzi
gândirea creştină despre biserică într-o asemenea
măsură încât aproape exclude celelalte simboluri. Cole sugerează
că Mişcarea Ecumenică mai mult ca orice altceva a
influenţat această focalizare.”11[11]
Poate că odată cu eşecul Mişcării Ecumenice, mai
mulţi vor continua să reevalueze integritatea biblică a ideii
populare dar incorecte a metaforei cap-trup. În ciuda faptului că
concluziile mele privind acest subiect au fost în cea mai mare parte rezultatul
unui studiu independent, s-a constatat mai târziu că un număr destul
de mare de învăţaţi creştini au ajuns deja la aceeaşi
concluzie. Citatele următoare recunosc faptul că alţii, la fel
ca mine, au observat aceleaşi probleme.
Edmond P.
Clowney
Clowney
observă zădărnicia argumentării în favoarea unirii organice
în metafora cap-trup şi aduce
argumente convingătoare în favoarea înţelegerii corecte:
„Pavel
foloseşte termenul ,cap’ (kefalh, ebr. Rosh),
pentru a descrie supremaţia lui Hristos asupra tuturor lucrurilor şi
asupra tuturor epocilor (Efes. 1:22; Col. 2:10). Utilizarea sa este
formată pe Vechiul Testament în greacă, unde arce este
asociat de asemenea cu kefalh, ambii termeni traducând ebraicul Rosh.
,Capul’ are primatul, obârşia, onoarea, autoritatea, plinătatea.
Aici, uzanţa a şters atât de mult metafora originală încât nu
este necesară nici o implicaţie, de nici un fel, care să indice
că [sic] capul se află în vreo relaţie organică cu trupul.
Hristos este capul tuturor puterilor în ceruri şi pe pământ, tot
aşa cum este cap al bisericii (Col. 2:10; 1:18). Nici universul, nici
puterile nu sunt considerate a fi trup al lui Hristos. Chiar şi atunci
când Hristos ca şi ,Cap’ este adus în legătură apropiată cu
trupul, independenţa metaforei rămâne. Când Pavel descrie membrele
trupului lui Hristos, el nu ezită să folosească ochiul şi
urechea ca exemple de membre ale trupului. Dacă el ar fi gândit în termeni
compoziţi, Hristos ca şi cap şi trupul ca trunchi, el nu ar fi
ales părţi ale capului să ilustreze membre ale trupului.
Încercările de a explica fiziologia lui Pavel din presupusa metaforă
compozită din Efeseni 4:11-16, au fost zadarnice. Cum ar creşte
trupul în cap? Cum este ţinut şi legat trupul de către cap?
Ideea este că imaginea lui Pavel a bisericii ca trup este imaginea unui
trup întreg, inclusiv cu cap, un om nou în Hristos. Hristos este capul peste
întreg trupul la fel cum soţul este cap peste soţia sa (vezi 1 Cor.
11:3; Efes. 5:23). Metaforele pot fi înţelese în mod corect doar prin
păstrarea distincţiei dintre ele. Pavel nu concepe pe Hristos ca
şi cap al bisericii după uzanţa ,Capului’ din romanul lui C.S.
Lewis, That Hideous Strength!”[12]
Gosnell L.O.R. Yorke
Gosnell
L.O.R. Yorke, comentând pe marginea cărţii Efeseni, demonstrează
demolarea completă a teoriei unirii organice a metaforei, prin aplicarea
ei la soţi şi soţii:
„În 5:21-33, se
trasează analogia între relaţia Cristos – biserică şi cea
dintre soţi şi soţii. Atât Hristos cât şi soţii, sunt
consideraţi a fi capi; primul, vis-a-vis de biserică, cei din
urmă, faţă de soţii (vezi 23-30). Ca reminescenţă
a 1 Cor. 11:2-16, kefalh nu poate fi luat aici în sens
fiziologic, deoarece în mod clar Pavel nu sugerează că soţiile
ar fi fără cap sau că soţii ar fi fără trupuri
(vezi v. 28 şi mai departe); sau că Hristos este un kefalh
asomatic şi biserica o soma acefalică,
ambii având nevoie unul de altul, în sens anatomic. Mai degrabă, apostolul
foloseşte kefalh în pasaj pentru a sublinia locul
primatului pe care Hristos îl ocupă vis-a-vis de biserică, soma Lui, în
felul în care, putem presupune, soţii îl ocupă vis-a-vis de
soţiile lor.”[13]
Herman
Ridderbos
Ridderbos,
după ce prezintă teoria organică a relaţiei lui Hristos cu
biserica [sic] ca şi cap al ei, face următorul comentariu:
„Totuşi,
o examinare mai atentă face ca cel care studiază să realizeze
imediat caracterul şubred al acestei explicaţii. În primul rând,
reprezentarea trupului hrănit de cap şi crescând spre cap, după
cum ar trebui să se înţeleagă Efeseni 4:15-16 şi Coloseni
2:19, este dificil de imaginat din punct de vedere fiziologic şi este cu
siguranţă străină lumii antice. Din această
cauză, Pavel nu formulează ,capul, de la care’, ci ,din care’,
adică din Hristos (Col. 2:19; Efes. 4:15). Totuşi, mai important, din
terminologia lui Pavel reiese clar o altă idee, diferită de o
asemenea metaforă compozită. Fiindcă biserica este
reprezentată în mod continuu ca un trup întreg (de asemenea în Efes. 4:16)
şi nu doar ca părţi ale trupului care aparţin capului,
aşa cum ar implica noţiunea de trunchi. În 1 Corinteni 12:16
funcţiunile capului sunt de asemenea comparate cu cele ale bisericii
(şi nu cu cele ale lui Hristos). Şi ceea ce clarifică întreaga
problemă este aceasta: Hristos nu poate fi conceput ca parte
(subordonată) a propriului Său trup, implicată în procesul
creşterii spre maturitate şi care, ca parte a trupului, trebuie
să fie în consecinţă ea însăşi ,în Hristos”. Chiar
şi din aceste texte ,organice’ este evident că se ajunge la tot felul
de absurdităţi, când se alege să se ia ,trupul’ şi ,capul’
ca o singură metaforă compozită. Este mai mult decât clar cazul
în care cineva ia în considerare aplicarea relaţiei cap-trup relaţiei
de căsătorie, aşa cum apare în Efeseni 5:23 şi mai departe.
Acolo soţul este numit cap (al soţiei) şi soţia trup (al
soţului) (vezi v. 23, 28). Însă este nejustificat şi absurd
să îţi închipui pe baza acestui exemplu că soţia constituie
trunchiul acestei uniri a celor doi, iar soţul capul.”[14]
Fără
îndoială, există mulţi alţii care au înţeles în mod
corect metafora cap-trup, dar aceste citate sunt suficiente să arate
că ideea propusă în această carte nu este doar o poziţie
nouă susţinută doar de un mic grup de baptişti
independenţi.
Adevărata
problemă
Problema
interpretării organice a metaforei cap-trup nu este glorioasa
învăţătură a unirii credinciosului cu Hristos, cu care este
asociată. Pentru că în acest adevăr toţi creştinii se
bucură. Afirmată simplu, problema este că metafora nu
învaţă unirea credinciosului cu Hristos. În cel mai bun caz, aceasta
este o reprezentare săracă a unirii organice şi vitale a
credinciosului cu Hristos, iar în cel mai rău caz, ea cauzează
denaturări serioase ale adevărului pe care se presupune că îl
ilustrează.
Metaforele
soterice
Biblia
foloseşte numeroase metafore pentru a ilustra unirea mântuitoare a
credinciosului cu Hristos. În acestea, Isus nu este zugrăvit doar ca o
sursă susţinătoare a vieţii, ci ca având în Sine
Însuşi plinătatea unei vieţi independent de oricine
şi de orice altceva. Spre exemplu, Isus este via şi noi suntem
mlădiţele. Tăiaţi mlădiţele şi via va
continua să crească şi să dea altele noi. Isus este pâinea
vieţii care s-a pogorât din cer. Noi vom rămâne morţi în
păcatele noastre dacă nu vom fi uniţi cu Pâinea Vieţii,
împărtăşindu-ne cu El, prin asimilarea credinţei
regeneratoare. Isus Însuşi este ilustrat ca unul în ale cărui mâini
pâinile se înmulţesc. El este viaţa veşnică independent de
oricine şi orice. Isus este apa vieţii şi noi trebuie să-l
bem pe El, dar El Însuşi este ilustrat ca un izvor nesecat din care
izvorăsc apele vieţii.
Metafora
măslinului
Mântuirea
lui Dumnezeu în Hristos este ilustrată în Romani capitolul 11 prin
intermediul măslinului. Această metaforă este foarte
interesantă, nu doar din motivul că susţine ideea că
metaforele soterice nu Îl înfăţişează pe Hristos ca fiind
dependent în această relaţie, ci de asemenea pentru că
îndeamnă explicit împotriva mândriei aceluia care crede astfel. Romani
11:17-18 spune:
„Iar
dacă unele ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai
dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai
fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii
măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te
făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina,
ci rădăcina te ţine pe tine.”
Când un
neevreu este altoit în acest pom, care este prima binecuvântare de care are parte?
Nu este aceasta mântuirea sufletului său prin primirea vieţii şi
grăsimii măslinului? Cu referire la această metaforă,
versetul 18 afirmă îndemnul de a nu ne mândri, căci viaţa curge
din rădăcină spre ramură, nu dinspre ramură spre
rădăcină. Tăiaţi ramurile şi rădăcina
va da altele noi, deoarece sursa de viaţă este în
rădăcină.
Slăbiciunea metaforei cap-trup cu
unirea sa organică, formând un trup compozit, este în mod clar
văzută în acest punct. Capul, care este Isus Hristos, nu poate
spune „Eu vă susţin pe voi,
credincioşii” cu o putere mai mare decât poate trupul spune lui Cristos
că noi Îl susţinem. Metafora compozită cap-trup este
şubredă şi conduce spre o interpretare greşită care
devine susceptibilă celei mai arogante laude. Romani capitolul 11
dovedeşte că Dumnezeu ia în seamă lăudăroşenia
plină de mândrie, şi le reaminteşte clar de la cine au primit
viaţa. A ilustra unirea noastră organică cu Hristos prin
intermediul metaforei cap-trup Îl denigrează în mod serios pe Hristos.
Un
exemplu
Pe tot
parcursul studiului nostru vom examina pasaje cheie pentru a arăta
aberaţia teoriei bazată pe metafora cap-trup organic; dar, ca
exemplu, să luăm în considerare pasajul din Efeseni 5:22-24.
„Nevestelor
fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul
este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El,
Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui
Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor
lor în toate lucrurile.”
Versetul
22 afirmă că soţul este capul soţiei după cum
Hristos este capul bisericii şi El este Mântuitorul trupului. Aici este
stabilită o comparaţie. Dacă cineva vrea să ştie ce se
înţelege prin intermediul metaforei cap-trup când se vorbeşte de Isus
ca şi cap al trupului (biserica), nu trebuie decât să ţină
seamă de analogia acestui pasaj. Cu siguranţă că metafora
paulină cap-trup nu are nimic de a face cu o unire sau relaţie
compozită cap-trup. Ne vom gândi noi că soţul este un cap fără
trunchi şi soţia este un trunchi decapitat sau este o non-persoană?
Analizând diagrama prezentată anterior, care analogie se potriveşte
cel mai bine imaginii de aici, figura 1 sau figura 2?
Figura
1
BISERICA ISUS CRISTOS
Figura
2
BISERICA ISUS
CRISTOS
Este soţul
capul soţiei ca parte a unui singur trup ca în figura 1, sau este
soţul un trup complet care este cap peste soţia sa? În mod limpede,
figura 2 ilustrează concepţia biblică corectă.
O unire
funcţională
Prin urmare, unirea soţ-soţie, ilustrată în Efeseni 5:22-24
nu este o unire mântuitoare, ci o unitate sanctificatoare, maturizatoare, de
continuă creştere, fiind cel mai bine descrisă ca o unire funcţională.
Capul este un trup sau persoană completă, în acelaşi fel în care
soţul ar trebui să fie înţeles, exercitând o conducere iubitoare
asupra unui trup sau persoană completă, aşa cum ar trebui
să fie considerată soţia. Soţul îşi hrăneşte
şi îngrijeşte soţia la fel cum un Hristos complet îşi
hrăneşte şi îngrijeşte biserica (trupul Său). Isus
Hristos este Mântuitorul trupului, aşa cum este acel trup ilustrat în 1
Corinteni capitolul 12, cu un cap care nu este diferit în importanţă
faţă de picior, ambele părţi fiind necesare constituirii
trupului lui Hristos din Corint.
Teoria organică a metaforei cap-trup este
sursa înţelegerilor greşite a altor paragrafe biblice
Nu doar că
teoria organică a metaforei cap-trup nimiceşte doctrina unirii
noastre cu Isus Hristos, ci o astfel de interpretare ne face să pierdem
alte adevăruri pe care le găsim conţinute în acele pasaje în
care se găseşte metafora. Spre exemplu:
„Pentru
că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi
os din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi
pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un
singur trup. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi
Biserică).” (Efeseni 5:30-32)
Versetele acestea sunt adeseori invocate ca descoperind o unire
mistică mântuitoare cu Isus Hristos. Dacă înţelegerea
oferită în această carte este corectă, pasajul capătă
un sens diferit, care are de a face cu o relaţie funcţională
aşa cum ar fi experimentată în relaţia soţ-soţie din
cadrul uniunii căsătoriei.
Termenul „taină mare” nu înseamnă că nimeni nu va putea
vreodată să o înţeleagă într-un mod practic, aşa cum
ar vrea să credem cei care fac din aceasta o unire mistică
salvatoare. Desigur că există o adâncime a misterului care va fi
înţeleasă pe deplin doar când vom fi în glorie, însă
înţelesul preponderent al cuvântului „mister” este ceva care poate fi
cunoscut doar pe calea revelaţiei lui Dumnezeu, şi revelaţia de
care avem nevoie pentru a începe să înţelegem acest mister ne este
oferită chiar în text, la fel cum misterul răpirii din 1 Corinteni
15:51 este revelat chiar în acel text. Însă, pentru că acest text
este tratat ca ilustrând o unire mântuitoare prin influenţa metaforei
cap-trup compozit, realitatea ei, ilustrând o uniune adusă de
sanctificare, este neglijată. Cu ani în urmă, fostul meu pastor
William Younger mi-a dat un sfat care mi-a fost de foarte mare ajutor. El a
spus: „Chuck, separă întotdeauna eclesiologia de soteriologie şi te
vei îndrepta spre calea corectă de înţelegere a
învăţăturii biblice despre biserică.” Dacă ne apropiem
de acest text realizând că subiectul este eclesiologia şi nu
soteriologia, şi că această metaforă ilustrează o
relaţie funcţională între cei deja mântuiţi şi Domnul
lor (precum un soţ şi soţia sa), atunci versetele 30-31 ne
descoperă imediat adevăratul înţeles.
Metafora
cap-trup şi căsătoria
Dumnezeu a planificat căsătoria în aşa fel încât soţul
şi soţia să se separe de familie, prieteni şi alte
legături, pentru a putea creşte în relaţia lor de unire. Acest
proces natural de legare separă pe soţi de relaţiile,
obligaţiile şi priorităţile lor anterioare pentru a începe
o nouă relaţie progresivă de unitate. Nevoia acestei uniri este
văzută în Isus care, în timp ce se afla pe pământ, S-a separat
de mulţime când a chemat pentru El un popor şi a format adunarea.
Această adunare ce iese din lume este expresivă în ce priveşte
puterea de legare adusă de căsătorie. Noii convertiţi
îşi vor lăsa tată, mamă, case, pământuri, etc. pentru
a se uni cu adunarea lui Isus Cristos. Aici ei se dezvoltă în acea
relaţie de uniune doar cu Isus Hristos, în măsura în care îşi
împlinesc partea în trupul în care au fost aşezaţi prin
călăuzirea Duhului Sfânt.
Membralitatea
în biserică ne pune deoparte
Această
revelaţie biblică explică de ce un nou convertit va
părăsi totul pentru a-şi lua locul său în trupul lui
Hristos, astfel încât el să poată experimenta viaţa
sfinţitoare a trupului care creşte în unirea cu Isus Hristos.
Într-adevăr, cel mai măreţ aspect al acestei taine presupune
ceea ce a părăsit Isus Hristos devenind om ca să răscumpere
un popor cu care să se adune împreună într-o relaţie
organizată ilustrată metaforic ca trup, şi prin care El îşi
manifestă darurile spirituale şi propria înfăţişare.
În cer El va locui vizibil cu adunarea cea mare prin care Îşi va manifesta
înfăţişarea şi gloria pentru întreaga eternitate.
Întâi Corinteni 12:18 ne ajută să înţelegem acest
adevăr: „Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare
aşa cum a voit El.” Această acţiune este efectuată prin
lucrarea Duhului Sfânt, după cum explică versetul 13: „Noi toţi,
în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh.” Duhul Sfânt îi
călăuzeşte pe cei care sunt mântuiţi spre o adunare
individuală pentru a fi botezaţi în apă ca să devină
membri funcţionali ai unui trup al lui Hristos. Astfel că prin
mântuire noi suntem regeneraţi, dăruiţi şi
intenţionaţi a fi membri individuali ai unui trup modelat după
proiectul lui Dumnezeu, însă noi nu împlinim acest scop până nu
părăsim lumea şi ne alăturăm unui trup al lui Hristos.
Nu există un trup universal şi invizibil în care noi devenim
instantaneu membri în clipa mântuirii. Toată această doctrină
îşi trage seva dintr-o înţelegere greşită a metaforei
cap-trup. Înţelegerea corectă a metaforei nu prevede o relaţie
vitală şi organică, ci una relaţională şi
funcţională. Ea nu ilustrează unirea noastră mântuitoare
prin plasarea în Hristos, ci ilustrează o uniune funcţională,
corporativă a credincioşilor aşezaţi de Dumnezeu într-un
trup metaforic care este o adunare organizată a credincioşilor –
biserica Sa. Diferenţa dintre a fi „în Hristos” şi a fi „în trupul
lui Hristos” este la fel de mare precum diferenţa dintre Fiul lui Dumnezeu
şi Fiul lui Dumnezeu Întrupat care pe pământ a fost local şi
vizibil şi în cer este Domn, la fel, local şi vizibil. Vom discuta
această distincţie mai târziu. Expresia „a fi în Hristos” se
referă la mântuire şi a fi în „trupul lui Hristos” se referă la
lucrarea sfinţitoare în care o adunare a credincioşilor
organizată după criterii divine exercită şi manifestă
în mod corporativ diferitele daruri ale lui Hristos, în unitatea creată de
Duhul Sfânt.
Rezumat
Metafora
compozită cap-trup este un mit care trebuie deosebit de metafora
adevărată a unui trup complet (biserica Sa) peste care Isus Hristos
domneşte ca şi cap. Fiecare biserică nou testamentară
adevărată este un trup care aparţine Lui prin posesiune şi
relaţionare, şi faţă de care El este Cap.
Capitolul 3
ÎN
HRISTOS PRIN MÂNTUIRE: EXAMINAREA EXPRESIEI „ÎN HRISTOS”
Introducere
„În Hristos”,
ce adevăr glorios conţin aceste două cuvinte insuflate de Dumnezeu!
Profunzimea lor trece dincolo de muchia eternităţii, de acolo de unde
primim revelaţia că Dumnezeu „ne-a ales în El înainte de întemeierea
lumii” (Efeseni 1:4). Lărgimea întinderii lor transcende spaţiul
şi timpul, plasându-i pe aleşi pe cruce cu Isus Hristos, în mormântul
morţii Lui, în măreţia învierii Lui şi acum pe tron, în
locurile cereşti. Alegerea harului lui Dumnezeu ne-a predestinat în
Hristos înainte de a fi timpul şi epocile. Bogăţia harului lui
Dumnezeu „L-a făcut păcat [„Pe
Cel ce n-a cunoscut nici un păcat”] pentru noi, ca noi să fim
neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Lucrarea eficace a
harului Său ne-a dat o mărturie ca cea consemnată în mod divin
de apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi
trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.
Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în
credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine
însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).
Totuşi, mulţi cred că motivul biblic „în Hristos” este o
referire la a fi plasat în trupul mistic al lui Hristos, prin aşa numitul
botez al Duhului Sfânt. Bineînţeles, acesta nu este înţelesul
expresiei „în Hristos”, nici nu există vreun trup mistic al lui Hristos
sau un botez al Duhului care îl plasează pe cineva într-un trup mistic sau
local al bisericii. În acest capitol dorim să examinăm concis motivul
„în Hristos” şi să-i arătăm sensul autentic cu scopul de
a-l opune în următorul capitol învăţăturii biblice a
bisericii ca trup al lui Hristos. Vom observa că cineva ajunge să fie
„în Hristos” prin lucrarea lui Dumnezeu a unei noi creaţii în Hristos
şi prin asocierea credinciosului cu Hristos prin credinţa în El.
Investigarea
câtorva paragrafe
Se crede
că Epistola Galatenilor este de fapt prima dintre scrisorile scrise de
apostolul Pavel, şi în această carte găsim pentru prima
dată cuvintele „în Hristos” şi alte idei înrudite, cum ar fi „Am fost
răstignit cu.” Bogăţia acestui adevăr aşa cum a fost
primit pentru prima dată de credincioşii din Galatia se regăsea
desigur în persoana despre care se vorbeşte. Plinătatea mântuirii
noastre este găsită în mod complet în cadrul domeniului persoanei
şi lucrării lui Isus Hristos. Conform lui Gromacki, următoarele
epistole pauline sunt aşezate în ordinea cronologică a apariţiei
lor, după Galateni: 1, 2 Tesaloniceni; 1, 2 Corinteni şi apoi Romani.[15]
Nici o altă lumină suplimentară nu este adusă în 1, 2
Tesaloniceni cu privire la motivul „în Hristos”, în afară de cea din
Galateni. 1 Corinteni, pe de altă parte, furnizează un mare buchet de
versete din care să alegem şi să analizăm motivul „în
Hristos”.
1 Corinteni
Dintre multele
versete pe care le-am putea examina, două în mod special ies în
evidenţă ca nişte săgeţi arătându-ne
direcţia corectă pentru cuprinderea şi înţelegerea
lărgimii realităţii unirii noastre cu Isus Hristos. 1 Corinteni
1:30 spune:
„Şi voi,
prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de
Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi
răscumpărare.”
Al
doilea verset este 1 Corinteni 15:22:
„Şi după cum toţi mor în Adam, tot
aşa, toţi vor învia în Hristos.”
În aceste
două versete unirea noastră cu Isus Hristos este explicată atât
ca o lucrare a lui Dumnezeu, cât şi ca ceva ce implică calitatea de
cap al lui Hristos. Ce putere, înţelepciune şi slavă sunt
conţinute în aceste cuvinte „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos”.
Nici o cauză umană nu este sursa puterii care este capabilă
să aducă la viaţă pe toţi împreună cu Hristos
şi să ne învieze împreună cu El şi să ne aşeze în
locurile cereşti în Hristos.
Efeseni 2:10
spune:
„Căci
noi suntem lucrarea Lui [Dumnezeu] şi am fost zidiţi în Hristos
Isus.”
Aceasta este o
activitate a lui Dumnezeu care are loc în sfera lucrării lui Cristos. 1
Corinteni 1:30 spune:
El a fost
făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, neprihănire,
sfinţire şi răscumpărare.”
Noi suntem
făcuţi o creaţie nouă în omul nou, ultimul Adam.
Această lucrare profundă este pur şi simplu revelată ca o
acţiune a lui Dumnezeu.
1 Corinteni
15:22 este primul verset care oferă expresia comparativă plină
de înţeles „tot aşa” împreună cu câteva versete explicative
însoţitoare care vorbesc despre „ultimul Adam” (v. 45) şi de „al
doilea om…din cer” (v. 47). Aici ni se descoperă că înţelegerea
acestui motiv glorios „în Hristos” va fi găsită şi
dezvoltată ca o comparaţie între ceea ce noi eram în Adam şi
ceea ce suntem şi vom fi în Hristos.
2 Corinteni
O lumină
suplimentară privind motivul „în Hristos” este oferită în 2
Corinteni. În capitolul 5:17, „a fi în Hristos” se asociază cu intrarea
într-o nouă creaţie.
„Căci
dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă.
Cele vechi sau dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
Regenerarea
duhului mort al unui om de Duhul Sfânt care îi dă acestuia viaţă
spirituală este o binecuvântare prezentă şi o dovadă
că acel om este în Hristos. În Hristos credinciosul intră în sfera
noii creaţii. Lucrarea lui Dumnezeu în crearea unui nou om lăuntric
este singurul aspect prezent cunoscut pe cale experimentală a noii
creaţii în Hristos. Prin credinţă noi aşteptăm timpul
când Dumnezeu va face toate lucrurile noi. Şi în 2 Corinteni 5:21 noi
suntem aduşi poate la punctul culminant al acestei epistole:
„Pe Cel ce n-a
cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca
noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
Aici
observăm că Isus Hristos a devenit reprezentantul nostru şi a
asigurat o moarte înlocuitoare pentru noi. Dar pe cât este de minunat fiecare
din aceste paragrafe, noi nu avem înţelesul lor complet până când nu
mergem în Romani 5 unde găsim epicentrul acestui motiv profund. Acolo,
expresia „tot aşa” din 1 Corinteni 15:22, care afirmă o relaţie
dintre noi în Adam şi noi în Hristos, este schimbată într-un discurs
teologic care duce adevărul „a fi în Hristos” până la punctul culminant.
Romani
Un
studiu pe Romani 5:10-21 dezvoltă învăţătura
calităţii de cap a lui Adam peste rasa umană şi calitatea
de cap a lui Cristos peste sămânţa răscumpărată. Baza
doctrinară pentru întrebarea: „Ce înseamnă să fii în Isus
Hristos?” este clar stabilită în acest pasaj. Cineva poate pur şi
simplu întreba: „Ce înseamnă să fii în Adam?”, deoarece unirea
noastră cu Isus Hristos este analogă unirii noastre anterioare cu
Adam. Noi am fost creaţi de puterea lui Dumnezeu prin intermediul
procreării şi am venit în viaţa naturală sub condamnare,
pentru că am fost identificaţi ca fiind în Adam. Conform cu Efeseni
2:10, noi am fost creaţi de Dumnezeu în Hristos Isus şi am intrat pe
tărâmul vieţii spirituale primind îndreptăţirea deoarece am
fost identificaţi ca fiind în Hristos. Efeseni 2:8-9, explică faptul
că mântuirea aparţine în întregime harului lui Dumnezeu prin
credinţă. Strong scrie: „Aşa cum păcatul lui Adam ne este
imputat nouă, nu pentru că Adam este în noi, ci pentru că noi am
fost în Adam; tot aşa şi neprihănirea lui Hristos ne este
imputată nouă, nu pentru că Hristos este în noi, ci pentru
că noi suntem în Hristos –
adică uniţi prin credinţă cu Unul a cărui
neprihănire şi viaţă sunt infinit mai mari decât puterea
noastră de însuşire sau conţinere.”[16]
Referinţe
similare
Biblia
învaţă marele adevăr potrivit căruia credinciosul este în
Dumnezeu, în Fiul lui Dumnezeu şi în Duhul Sfânt. Apostolul Ioan scrie de
credincios ca locuind în Dumnezeu:
„Cunoaştem
că rămânem în El şi că El rămâne în noi, prin faptul
că ne-a dat din Duhul Său.”
(1 Ioan 4:13)
Apostolul
Pavel face legătura între a fi „în Dumnezeu” cu a fi „în Hristos”:
„Pavel,
Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor care este în
Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos; Har şi pace de
Pavel
vorbeşte despre acelaşi subiect în Romani 8:9,
„Voi
însă nu mai sunteţi pământeşti [în carne], ci
duhovniceşti [în Duhul] dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
Trebuie
să observăm aici două lucruri: în primul rând, că se
vorbeşte despre orice credincios din toate timpurile. Textul nu se
referă la a fi în Duhul ca ceva în care credinciosul intră şi
iese conform experienţei sale zilnice. Condiţia pentru a fi în Duhul
conform acestui verset este doar aceea că Duhul lui Dumnezeu
locuieşte în tine. Aceasta ne duce spre cel de al doilea punct. În 1 Ioan
4:13 a locui în Dumnezeu este sinonim cu primirea şi locuirea
interioară a Duhului Sfânt:
„Cunoaştem că
rămânem în El şi că El rămâne în noi, prin faptul că
ne-a dat din Duhul Său.”
În
Romani 8:9 am observat că a fi în Duhul este evidenţiat de Duhul care
locuieşte în noi. Romani 8:9 afirmă că cineva posedă tot
ceea ce este în Isus Hristos sau că nu are nimic în Hristos dacă are
sau nu Duhul lui Hristos care să locuiască în el. Efeseni 2:5
vorbeşte despre noi ca fiind aduşi la viaţă împreună
cu Hristos.
Concluzie
Prin
urmare, lucrarea suverană a Duhului Sfânt de aducere la viaţă a
credinciosului şi de locuire în el reprezintă dovada
realităţii de „a fi în Hristos.” Aceasta coincide cu discursul paulin
din Romani 5, deoarece când începe viaţa umană aceasta cade
pradă condamnării lui Adam şi conceperea sa este în păcat
şi moarte; de aceea, moartea spirituală domneşte chiar de la
conceperea vieţii umane. Atunci când un ales al lui Dumnezeu este
regenerat în mod suveran, unirea sa cu Isus Hristos ca şi Cap aduce
justificarea prin sângele lui Isus Hristos; din acest moment, viaţa
spirituală este viaţă veşnică în Isus Hristos şi
niciodată nu este supusă morţii sau descompunerii.
Îndreptăţirea nu este fundamentată pe calitatea vieţii
celui care este adus la viaţă mai mult decât condamnarea este
fundamentată pe calitatea vieţii naturale care vine prin concepere.
Identificarea cu Adam este ceea ce cauzează conceperea în moarte
spirituală, în timp ce identificarea noastră cu Isus Hristos aduce
îndreptăţirea spre viaţă veşnică.
Capitolul
4
ÎN
TRUPUL METAFORIC AL LUI HRISTOS PRIN SFINŢIRE
Introducere
În
capitolul anterior am văzut că a fi plasaţi „în Hristos”
reprezintă lucrarea harului lui Dumnezeu în mântuire, unindu-ne cu
Hristos, locuirea Duhului lui Hristos în noi fiind dovada
acestei realităţi. Înţelegerea greşită a
metaforei cap-trup reduce gloria realităţii „aflării în Hristos”
la o presupusă lucrare a Duhului Sfânt care ne botează într-un fel de
trup mistic al lui Hristos. În acest capitol, dorim să arătăm ce
este trupul lui Hristos şi cum este cineva plasat în el.
Înţelegerea
eronată a 1 Corinteni 12:13[17]
Mulţi
comentatori cred că 1 Corinteni 12:13 învaţă că la
convertire Duhul Sfânt botează credinciosul în trupul mistic al lui
Hristos, al cărui cap este Hristos; totuşi, aici subiectul este
sfinţirea şi participarea în mântuirea deja primită. Trupul în
care aceşti corinteni au fost botezaţi a fost un trup care nu ar fi
existat dacă ei, ca membri, nu l-ar fi constituit. Nu a existat la fel cum
nu există nici astăzi vreun trup cosmic al lui Hristos care să
aibă o realitate transcendentă dincolo de trupul din Corint.
Contextul arată clar că adunarea corintenilor este portretizată
ca un trup metaforic complet, având propriul său cap, despre care nu se
spune că ar fi mai necesar decât orice alt membru al trupului. Întâi
Corinteni 12:21 spune că: „Ochiul nu poate zice mâinii: nu am
trebuinţă de tine, nici capul nu poate zice picioarelor: n-am
trebuinţă de voi.” De asemenea, „Voi sunteţi (lit. un)
trup al lui Hristos, şi fiecare în parte mădularele lui” – 1 Corinteni
12:27.[18]
Acest
trup cu capul său propriu şi cu celelalte membre constituie biserica
din Corint. De aceea, a fi plasat în „trupul lui Hristos”, conform epistolelor
pauline, este o metaforă care ilustrează o codependenţă. Capul nu poate spune piciorului: „Nu am
nevoie de tine.” Dacă se insistă că această relaţie cu
celelalte membre în trup este o relaţie salvatoare, atunci mântuirea
noastră depinde la fel de mult de celelalte membre ale trupului ca de Isus
Hristos Însuşi.
Robert
Gundry
Scriind
un întreg volum pe acest subiect al înţelesului biblic al termenului grec soma,
Robert Gundry este complet de acord cu această concluzie. După ce
prezintă ideea defectuoasă a lui Bultmann, că Hristos
alcătuieşte un trup într-un mod mistic sau supramundan, în loc ca
creştinii să constituie trupul, el răspunde:
„O
dificultate majoră aici se află în nereuşita lui Pavel de a
sublinia sau chiar menţiona prioritatea temporală a Trupului lui
Hristos în faţa creştinilor, sau transcendenţa acestuia dincolo
de biserica de pe pământ. De fapt comentariul lui Pavel indică tocmai
contrariul. Pentru că toţi putem vedea că Trupul lui Hristos nu
are o existenţă aparte de biserica istorică de pe pământ.
Bultmann apelează la 1 Corinteni 12:12-13: „Căci după cum trupul
este unul şi are multe mădulare şi după cum toate
mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur
trup – tot aşa este şi Hristos. Noi toţi în adevăr, am fost
botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.”
Totuşi, versetele acestea conţin în ele însele o respingere a
priorităţii temporale şi transcendenţei Trupului lui
Hristos. Pentru că Pavel indică faptul că Trupul are multe
membre. Fără ele, acesta nu poate fi un trup. Totuşi, aceste
membre sunt creştini, aşa cum specifică în detaliu următoarele
versete şi cum stabileşte categoric versetul 27: „Voi sunteţi
(gr. Hymeis cu caracter emfatic) trupul lui Hristos şi fiecare în
parte, mădularele lui.” Prin urmare, Hristos este Trupul numai în
măsura în care are membre, anume, creştini uniţi cu el prin
lucrarea Duhului. Nu există trup supramundan.”[19]
Mai
departe în capitol Gundry spune:
„Într-un
sens Trupul eclesiastic este la fel de fizic cum este şi trupul individual
al lui Hristos, nu pentru că acesta constă în trupul individual al
lui Hristos, ci pentru că acesta este alcătuit din credincioşii
a căror trupuri (la fel ca şi duhuri) aparţin lui Hristos (1
Corinteni 6:15,19-20). Totuşi, într-un sens mai larg, Trupul eclesiastic
este metaforic, deoarece compararea unui membru cu ochiul trupului, a altuia cu
urechea şi aşa mai departe poate fi înţeleasă (şi este
uşor de înţeles) doar într-un mod figurativ.”[20]
Gundry
nu este singurul care ajunge la această concluzie. De asemenea, Yorke, în
urma unei exegeze atente, ajunge la aceiaşi concluzie.[21]
Aceşti doi autori sunt de acord că trupul în care corintenii au fost
botezaţi a fost biserica locală din Corint care este ilustrată
metaforic ca un trup complet. Trebuie observat că ambii încă recunosc
botezul Duhului Sfânt ca fiind implicat. Ceea ce amândoi resping este că
Duhul Sfânt îi botează într-un trup universal şi invizibil al lui
Hristos. Ei nu văd nici o justificare biblică pentru credinţa
într-un trup mistic al lui Hristos.
Importanţa
membralităţii bisericii
Unirea
noastră spirituală cu Isus Hristos are loc la mântuire printr-un act
suveran al lui Dumnezeu şi prin lucrarea creatoare a Duhului Sfânt care
produce pocăinţa şi credinţa în inimile aleşilor.
Metafora credincioşilor care sunt plasaţi în trupul lui Hristos nu
învaţă acest adevăr, ci mai degrabă prezintă un alt
adevăr minunat. Plasarea în Hristos începe o activitate de sfinţire,
care conduce credinciosul să se alăture unui trup a lui Hristos.
Acesta este un aspect al sfinţirii care nu poate fi realizat de credincios
în izolare. Aceasta este sfinţirea promovată de evoluţia unui
grup de credincioşi strâns legaţi într-o unitate creată de
Dumnezeu. Trinitatea este implicată în constituirea unui asemenea grup
organizat al sfinţilor pentru acest scop. Plinătatea darurilor
spirituale care locuiau în Isus Hristos în timpul lucrării Sale
pământeşti sunt date de Isus Hristos cel glorificat prin lucrarea
suverană a Duhului Sfânt. Hristos dă o măsură din
plinătatea darurilor Sale fiecărui sfânt. Duhul Sfânt înzestrează
fiecare credincios cu acest dar şi Dumnezeu îl aşează într-o
adunare individuală. Această adunare organizată este
ilustrată ca un trup uman în care fiecare membru are unul dau mai multe
daruri unice. Împreună, ei funcţionează ca un singur trup al lui
Hristos. Procesul ieşirii afară din lume şi intrării în
biserică este numit aşezare în trup. Deoarece această adunare
organizată este a lui Isus Hristos prin posesiune, prin
răscumpărarea cu sângele Său, şi întrucât credincioşii
posedă în unitate diverse daruri ale Lui, adunarea este numită trupul
lui Hristos.
Isus
Lui
Isus i s-a dat Duhul fără măsură (Ioan 3:34). Prin urmare,
El avea fiecare dar al Duhului în propriul Său trup. Isaia 11:1-
Un
adevăr glorios
Este
interesant de observat că nu credincioşii individuali, ci bisericile
individuale sunt reprezentate printr-un sfeşnic în cartea Apocalipsei.[23] Esenţa
a ceea ce face dintr-un grup de credincioşi o biserică, în
antiteză cu un simplu grup de credincioşi, ne este descoperită
prin înţelegerea semnificaţiei sfeşnicului. Această
plinătate a darurilor lui Hristos, date de El, împuternicite de Duhul
şi aşezate la locul lor de Dumnezeu, este esenţa trupului lui
Hristos. Acest adevăr frumos este învăţat în Efeseni 1:23:
„care este trupul Lui, plinătatea Celui ce
plineşte totul în toţi.”
Aici
este descoperit un adevăr glorios. Plinătatea lui Hristos, cel care
împlineşte scopul desăvârşit al lui Dumnezeu în
răscumpărare, care aduce toate lucrurile din ceruri şi de pe
pământ în Sine, chiar El în care plinătatea dumnezeirii locuia
trupeşte, şi care în zilele întrupării Sale a primit Duhul
fără măsură, îşi manifestă plinătatea Sa
(adică darurile Sale) în trupul Său (o adunare individuală).
1
Corinteni 12:4-7
1
Corinteni 12:4-7 învaţă că există o diversitate de daruri,
slujiri şi acţiuni, dar este un singur Dumnezeu triunic care
lucrează totul în toţi:
„Sunt
felurite daruri dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe dar este
acelaşi Domn; sunt felurite lucrări dar este acelaşi Dumnezeu
care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă
arătarea Duhului spre folosul altora.”
Manifestarea
Duhului este spre beneficiul tuturor. Fiecare membru din biserica din Corint
exercita un dar sau mai multe daruri şi toţi împreună, ca trup
complet, au fost rânduiţi să Îl reveleze pe Hristos. Ei trebuiau
să manifeste plinătatea darurilor lui Hristos. La aceasta se gândea
Pavel când i-a întrebat în 1 Corinteni 1:13a, „Hristos a fost
împărţit?” Scopul darurilor Duhului nu a fost nici acela de a-l
înălţa pe Duhul Sfânt, nici pe individ, ci pe Isus Hristos. El a
posedat şi a exersat diversitatea plinătăţii darurilor
Duhului Sfânt în unitatea existenţei Sale umane.
Efeseni
5:18
Acest
adevăr străbate Noul Testament. În Efeseni 5:18 ni se porunceşte
să fim plini de Duh:
„Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este
destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”
Lucrarea
Duhului Sfânt este aceea de a-L manifesta pe Hristos, şi trebuie să
fii alăturat trupului lui Hristos pentru a face aceasta pe deplin. Pentru
a face lucrarea Lui, Duhul Sfânt trebuie să ne conducă spre o adunare
(un trup). Un aspect al umplerii cu Duhul nu este deci o experienţă
personală izolată, ci una care îl conduce pe credincios să
funcţioneze împreună cu alţi credincioşi într-o
relaţie interdependentă. Duhul Sfânt conduce un credincios în
lucrarea Sa de sfinţire spre o dependenţă de darurile şi
harurile spirituale ale altora. Credincioşii nu trebuie să
rămână în izolare, El nu îi creşte pe credincioşi în
izolare. Sfinţirea este o lucrare împreună la fel de mult ca o
lucrare înăuntru. Dumnezeu este interesat în dezvoltarea trupului
(adunării) ca şi în dezvoltarea individului. În realitate, cele
două se realizează în acelaşi timp în contextul
membralităţii în biserică.
1
Corinteni 12:13
Observăm
din 1 Corinteni 12:13 că Duhul Sfânt conduce noul convertit să se
alăture trupului lui Hristos iar versetul 18 din acel capitol explică
faptul că Dumnezeu în mod suveran îl plasează pe credincios în trup
după buna Sa plăcere:
„Noi
toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să
alcătuim un singur trup, fie iudei fie greci, fie robi fie slobozi;
şi toţi am fost adăpaţi de un singur Duh.” (v. 13)
„Acum
dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.”
(v. 18)
Versetul
13 învaţă că un credincios este condus de Duhul să fie
botezat în apă ca să fie identificat cu Hristos.[24]
Această orânduială este evident folosită ca intrare în trup
deoarece credinciosul este pentru prima dată dependent de trup. Trupul
bisericii trebuie să administreze botezul deoarece doar el posedă
această autoritatea.[25]
Ieşind din apele botezului, noi trebuie să umblăm într-o
viaţă nouă şi să Îl exemplificăm pe Isus Hristos.
Cineva nu se poate îmbrăca cu Hristos decât dacă este aşezat în
trupul Lui. Galateni 3:27 spune: „Toţi care aţi fost botezaţi
pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.” Acesta este motivul
pentru care Domnul a poruncit botezarea credincioşilor, apoi a dat
autoritate bisericii să boteze. El intenţionat a călăuzit
credincioşii spre adunările Lui.
Încă
o dovadă
Validitatea
interpretării versetului 1 Corinteni 12:13 ca referindu-se la apa
botezului este confirmată de specialiştii în limba greacă. Spre
exemplu, A.T. Robertson înţelege botezul despre care se vorbeşte în
acest pasaj ca „însemnul vizibil al slujirii lui Hristos, simbolul
schimbărilor interioare deja lucrate de Duhul Sfânt.” Mai departe,
Robertson crede că versetele Galateni 3:27 şi Romani 6:2 vorbesc
despre apa botezului. El spune că Galateni 3:27 se traduce mai bine
astfel: „care aţi fost botezaţi înspre Hristos”
(sublinirea noastră) în sensul de „cu referire la* Hristos”,
adică „precum o insignă sau uniformă de serviciu ca şi cea
a soldatului.” Verbul „a îmbrăca” este unul comun, având sensul
îmbrăcării hainelor (literal şi metaforic aici). Referindu-se
Duhul
Sfânt
Nicăieri
în Scriptură nu ni se spune că Duhul Sfânt ar fi administratorul
vreunui botez. Isus a profeţit că El va boteza cu Duhul. Această
profeţie a fost împlinită în ziua Cincizecimii când Hristos a trimis
Duhul Sfânt cu semne însoţitoare şi a botezat biserica adunată
în urma lucrării şi poruncii Sale. Această lucrare a lui Hristos
de a boteza cu Duhul, a fost de asemenea săvârşită asupra
neevreilor adunaţi în casa lui Corneliu (Fapte 10:44-48). Ar mai putea fi
alte două cazuri menţionate în cartea Faptelor, dar ele nu sunt
confirmate de mărturia Scripturii la fel ca cele două evenimente.
Aceasta a fost împlinirea şi încheierea istorică a botezului cu Duhul
înfăptuit de Isus Hristos.[27]
Epistolele nu dezvoltă vreo doctrină a botezului credincioşilor
înfăptuit de Duhul. Singura presupusă referinţă din 1
Corinteni 12:13 este în cel mai bun caz o bază slabă. Epistola
către Efeseni scrisă după îndeplinirea promisiunii lui Hristos
de a boteza cu Duhul, afirmă că este „un singur botez” (Efeseni 4:5).
Aceasta în mod evident vorbeşte de botezul în apă nu de botezul
Duhului.
O
problemă pentru teoria trupului mistic
Dacă
imediat după mântuire Duhul botează toţi credincioşii
într-un trup mistic al lui Hristos, de ce se spune că Dumnezeu
aşează membre în trup, după buna sa plăcere?[28]
Aceştia sunt numiţi membre înainte ca ei să fie
aşezaţi în trup; deci, dacă membrele nu sunt aşezate, nu
există nici un trup, deoarece membrele constituie trupul. Mai mult,
dacă fiecare credincios este botezat instantaneu de Duhul într-un trup
mistic al lui Hristos, de ce este nevoie de libertatea de dispunere a lui
Dumnezeu care plasează sau aşează în trup aşa cum
voieşte El? Aceasta ar fi inutil. Când ne gândim la trup, ne gândim la
ceva ce este organizat, vizibil, local şi funcţional. Un trup este o
diversitate ce exprimă unitatea corporativă; este o viaţă
organizată, plină de activitate, capabilă de creştere
şi reproducere.
Trinitatea
este prezentată în Efeseni 4:3-6:
„şi
căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura
păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi
aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării
voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur
botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai
presus de toţi şi care este în toţi.”
Versetele
3 şi 4 învaţă despre acele lucruri care sunt lucrarea Duhului
Sfânt. Viaţa şi existenţa trupului este dependentă de Duhul
Sfânt. Nu există un trup al lui Hristos mistic şi transcendent, în
care El botează credincioşi. Mai degrabă, El creează
unitatea vieţii trupului. Dacă toate elementele unui trup sunt unite,
ele nu au în mod necesar viaţă. Viaţa Duhului este cea care
dă existenţa şi unitatea trupului lui Hristos. Acesta este
motivul pentru care Isus ameninţă să mute sfeşnicul
bisericii din Efes în cartea Apocalipsei. Dacă organizarea vieţii
Duhului în producerea darurilor lui Hristos în unitatea vie ar fi luată,
atunci acolo poate fi în cel mai bun caz un grup de credincioşi – dar nu o
biserică a lui Isus Hristos.[29]
Duhul este asociat cu singurul trup, ca tip, la care noi suntem chemaţi
(versetul 4 şi Coloseni 3:15). În Efeseni 4:5 „un singur botez” nu este
asociat cu Duhul, nici cu Tatăl, ci cu Domnul Isus Hristos. Botezul în
apă ne asociază cu Cristos (Romani 6:3-5; şi Galateni 3:27).
Concluzie
Un mare
număr de erudiţi şi de feţe bisericeşti nu
reuşesc să distingă corect între „a fi în Hristos” şi a fi
„în trupul lui Hristos.” Făcându-le din neglijenţă a fi sinonime,
au provocat confuzii serioase. Majoritatea noilor convertiţi sunt
astăzi învăţaţi că atunci când au fost mântuiţi
au fost plasaţi în „trupul lui Hristos”. Este un adevăr glorios
că o persoană când a fost mântuită este aşezată „în
Hristos”, dar a fi aşezat în „trupul lui Hristos” este ceva care are loc
după mântuirea iniţială. A înţelege ce este trupul lui
Hristos şi rolul tău în el este necesar creşterii tale
spirituale. Conştientizarea că Dumnezeu este preocupat atât de
maturizarea ta individuală cât şi de creşterea corporativă
a trupului lui Hristos, unde Dumnezeu te-a aşezat, este de
importanţă capitală.
Capitolul
5
EXAMINAREA
PARAGRAFELOR SELECTATE
Introducere
Există pasaje în Biblie care la prima citire
par să înveţe şi să susţină ideea populară
dar incorectă despre Hristos ca şi cap organic al trupului său,
biserica. Aceasta se întâmplă în special acolo unde influenţa
învăţăturii bisericii universale şi invizibile a creat o
predispoziţie spre conceptul unirii organice. În capitolul prezent dorim
să examinăm unele din pasajele despre care se crede că ar
învăţa conceptul de biserică universală invizibilă,
concept care încurajează interpretarea incorectă a metaforei
cap-trup.
1 Corinteni 6:15
Brubaker afirmă că prima menţionare
a bisericii ca trup este găsită în 1 Corinteni 6:15.[30]
Afirmaţia aceasta este considerată de mulţi ca
adevărată, dar se va demonstra că acest paragraf vorbeşte
doar de trupul fizic al credincioşilor individuali. Noi credem că
dacă vom trata acest paragraf fără o predispoziţie spre
trupul invizibil şi universal al lui Hristos, acesta oferă un sens în
acord complet cu ceea ce noi am prezentat în capitolele anterioare. Acest
verset spune:
„Nu
ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?
Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare
ale unei curve? Nicidecum!”
Pentru
a ajunge la o înţelegere corectă a 1 Corinteni 6:15 este necesar
să examinăm în detaliu contextul epistolei.
Diversitate
în unitate
Apostolul
stabileşte cu uşurinţă în capitolul unu din 1 Corinteni
faptul că există unitate în Hristos punând pur şi simplu
întrebarea: „Hristos a fost împărţit?” Aceasta este o întrebare
retorică în care răspunsul este atât de evident încât nu mai este
nevoie să îi dea răspuns. Răspunsul, desigur, este nu. Când ne
gândim la a fi „în Hristos”, este simplu
de înţeles că toţi credincioşii au unitate în
Hristos. În Hristos, toţi sunt una, primind fiecare plinătatea
răscumpărării prin sângele Său. Dar, pe de altă parte,
credincioşii sunt oameni diferiţi şi au diferite daruri
spirituale. Cum poate cineva demonstra diversitate în Hristos, când noi deja am
văzut că „nu” este răspunsul la întrebarea retorică
„Hristos a fost împărţit?”
Mulţi
cred că 1 Corinteni 6:15 rezolvă dilema prin prezentarea bazei pentru
dezvoltarea paulină a trupului universal şi invizibil al lui Hristos.
Se crede că acest pasaj învaţă că fiecare credincios este
un membru al trupului mistic al lui Hristos. O asemenea opinie care
ilustrează unitatea noastră ca membre ale unui trup mistic, cu
Hristos ca şi cap organic, ilustrează de fapt diversitate în Hristos
Însuşi. Se va arăta că nu aici este locul unde Pavel
soluţionează dilema demonstrării existenţei
diversităţii în credincioşi când în Hristos există doar
unitate. Aceasta se face în 1 Corinteni 10:17 şi 12:12.
1
Corinteni 10:17
În
primul rând, apostolul foloseşte Cina Domnului în 1 Corinteni 10:17 pentru
a-şi îndeplini scopul:
Având în vedere că este o pâine, noi, cari suntem
mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din
aceeaşi pâine.
Domnul
nostru deja stabilise că pâinea (bucata întreagă) şi paharul
sunt metafore ale trupului şi sângelui Său. Ele nu sunt nici trupul
şi sângele real, nici trupul şi sângele mistic, ci trupul şi
sângele metaforic. De aceea, se face un transfer uşor de la o singură
pâine la metafora trupului, care reprezintă trupul lui Cristos ce nu poate
avea diversitate, asimilat de o adunare formată din credincioşi
diverşi cu daruri spirituale diverse. Astfel, prin participarea lor
împreună în trupul lui Cristos, se spune despre ei că sunt ca un
singur trup.
Împărtăşirea
prin Cina Domnului din singura pâine ce reprezintă trupul lui Cristos este
baza unificării adunării într-un singur trup. Nu existenţa Cinei
Domnului, ci participarea efectivă a unei adunări în Cina Domnului
este ceea ce manifestă unitatea reală a adunării, descrisă
acum metaforic ca trup datorită acestei participări comune.
Reprezentând trupul lui Cristos, unitatea pâinii confirmă unitatea Duhului
între toţi participanţii la împărtăşirea din acea
singură pâine.
1
Corinteni 12:12
1
Corinteni 12:12 dezvoltă mai departe conceptul unităţii în
diversitate stabilind o a doua metaforă. Versetul spune:
„Căci
după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi
după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai
multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”
În acest verset apostolul prezintă un trup
fizic ca bază pentru o metaforă. Nu este nimic mistic în ce
priveşte referirea sa la „trup”. El vorbeşte despre un trup
obişnuit într-un sens generic, cum ar spune cineva „trupul” este o
creaţie minunată a lui Dumnezeu, şi cu toate că organele,
sistemele şi membrele sale sunt diferite, el este totuşi o unitate.
Când el afirmă: „tot aşa şi Hristos” metafora este
stabilită. Există ceva în legătură cu trupul uman care este
valabil şi cu privire
Biserica locală vizibilă
Dovada că noţiunea de trup local-vizibil
este dezvoltată reiese din trei direcţii. Prima, Hristos nu este
capul organic, ci mai degrabă un membru al bisericii din Corint este
capul:
„Ochiul
nu poate zice mâinii: N-am trebuinţă de tine; nici capul nu poate
zice picioarelor: N-am trebuinţă de voi.” (1 Corinteni 12:21)
A doua,
Dumnezeu aşează membre în trup:
„Acum
dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.”
(1 Corinteni 12:18)
Dacă
nu ar fi membre, atunci nu ar exista trup. În context, acest trup metaforic nu
are existenţă în afara bisericii din Corint. A treia, există un
aspect practic în a suferi şi a fi onorat:
„Şi
dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă
împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate
mădularele se bucură împreună cu el.” (1 Corinteni 12:26)
Versetul 26 nu are aici aplicabilitate
practică şi reală în afara bisericii locale din Corint.
Diversitatea darurilor spirituale
Atunci
apare întrebarea, a soluţionat apostolul dilema existenţei
diversităţii între cei care au unitate în Hristos? În 1 Corinteni capitolul
12, Pavel, prin dezvoltarea acestei metafore, rezolvă problema
diversităţii ce coexistă cu unitatea. În primul rând el
stabileşte metafora ce echivalează un trup uman cu Isus Hristos. El
stabileşte că un trup uman are diversitate şi unitate şi
transferă metaforic această calitate asupra lui Hristos. Cu toate
acestea, diversitatea în Hristos este cu privire la darurile Sale, nu la
fiinţa sau persoana Sa. Diversitatea darurilor Lui spirituale este
dezvoltată pe parcursul întregului capitol. De aceea, diversitatea
darurilor lui Hristos este echivalentă cu diversitatea trupului uman
şi exact aşa cum trupul uman este unul în unitatea sa, Hristos este
prezentat ca Unul în care nu există diviziune.
Interpretarea versetului 1 Corinteni
6:15
Întrebarea
la care trebuie să răspundem atunci este, ce învaţă 1
Corinteni 6:15? Pentru a înţelege acest mesaj trebuie făcute trei
observaţii. Prima, nu citi în text doctrina trupului universal invizibil.
A doua, observă folosirea singularului „trup” peste tot cu excepţia
versetului
Trupul
fizic al credinciosului este avut în vedere pretutindeni în acest text.
Versetul 13 din 1 Corinteni 6 spune: „trupul nu este pentru curvie: el este
pentru Domnul.” Observaţi lipsa paralelismului în versetul 15, dacă
„mădulare” se referă la membrii individuali diferiţi ai
bisericii din Corint. Cum pot membrii (plural) să fie membrele unei curve
(singular)? Dacă membrii individuali ai bisericii erau fiecare un membru
al lui Hristos, atunci membrii ar fi trebuit să fie uniţi cu curvele
[plural – n. ed]. De asemenea, cum poate Pavel afirma în mod retoric la
persoana întâi singular „voi lua eu”, „mădularele” lui Hristos? Cum poate
un mădular al lui Hristos să ia mai mult decât un membru şi
să-i facă pe ei membre ale unei curve?
Se
poate gândi că pluralul „mădulare” este folosit în sensul în care
cineva este membru în trupul mistic al lui Hristos şi coabitează cu o
prostituată, atunci acesta, evident într-un sens, implică alţi
membri, căci toţi sunt membre ale aceluiaşi trup al lui Hristos.
Ţinând cont de acestea, vom citi cu atenţie versetul 13. Păcatul
său, în acest context, se spune că este împotriva propriului
său trup. Cu siguranţă dacă ideea bisericii universale
invizibile în acest context ar fi fost menţionată, păcatul
său ar fi fost împotriva trupului lui Hristos. Aceasta ajută la
stabilirea faptului că textul nu dezvoltă o metaforă
ecleziastică a bisericii ca trup al lui Hristos; este o mustrare a unor
credincioşi individuali ai adunării din Corint, pentru că
fiecare dintre cei care păcătuiau îşi folosea membrele
propriului său trup ca să păcătuiască prin împreunarea
lor cu o prostituată. Trupul care este pentru Domnul (v. 13) va fi înviat
(v. 14), este un singur duh cu Domnul (v. 17), este locuit de Duhul Sfânt (v.
19), trup care nu este al lor (v. 19) şi în care ei trebuie să Îl
glorifice pe Domnul (v. 20) este trupul a cărui membre unii le uneau cu o
prostituată, alcătuind o singură carne cu ea. El se
adresează întregii congregaţii folosind pluralul „trupurile voastre
sunt mădulare ale lui Hristos” dar avertizarea se adresează
individual celor ce „se lipesc de o curvă”.
Acest
pasaj devine clar când se realizează că fiecare din multele trupuri
care alcătuiesc biserica din Corint are, la rândul său, propriile
sale membre. Avem aceeaşi întrebuinţare ca şi cea folosită
de Pavel în Romani 6:13. Fiecare credincios individual trebuie să-şi
supună diferitele membre ale trupului său lui Hristos. Întâi Corinteni
6:19, 20 ne spune că Duhul Sfânt locuieşte în noi şi că
trupurile noastre nu sunt ale noastre. Nu are sens că membrele
fiecărui credincios individual sunt membrele lui Hristos? Dacă un
credincios individual îşi împreunează membrele trupului său cu o
prostituată, atunci el ia membrele care aparţin lui Hristos şi
le împreunează cu o curvă. Acesta este avertismentul şi
argumentul.
Investigaţie
asupra Efeseni 2:14-16 şi Coloseni 1:20-24
Următoarele
două pasaje sunt selectate pentru a fi analizate împreună:
„Căci
El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat
zidul de la mijloc care-i despărţea, şi în trupul Lui, a
înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în
orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi
un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu
Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit
vrăjmăşia.” (Efeseni 2:14-16).
„Şi
să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi
ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. Şi pe voi,
care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin
gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum, prin
trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă
înfăţişaţi înaintea lui sfinţi, fără
prihană şi fără vină; negreşit dacă
rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi,
fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe
care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei
făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost eu Pavel.
Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu,
împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui,
care este Biserica.” (Coloseni 1:20-24).
Există
un paralelism evident între Efeseni 2:14-16 şi Coloseni 1:20-24. Expresia
„un trup” în Efeseni 2:16 este expresia cheie ce trebuie analizată.
Mulţi cred că acest „un trup” în care evreul şi neevreul sunt
reconciliaţi este trupul universal şi invizibil al lui Hristos. Poole
menţionează părerea populară şi apoi favorizează
interpretarea potrivit căreia „un trup” este trupul fizic al lui Hristos:
„Într-un
singur trup ambii oameni uniţi ca un singur trup mistic, sau mai
degrabă acest singur trup, aici, este trupul lui Hristos oferit lui
Dumnezeu, ca mijloc de împăcare, Coloseni 1:22. Prin cruce;
adică prin sacrificiul Său pe cruce.”[32]
Bengel
afirmă, „en eni somati (într-un singur trup) pironit pe
cruce…Prin moartea Sa, El a nimicit duşmănia împotriva lui
Dumnezeu Însuşi en auto (în El), adică în trupul Său.”[33]
Această interpretare este consecventă cu contextul şi perfect
analogă referinţei
„Şi
să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi
ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. Şi pe voi,
care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin
gândurile şi prin faptele voastre rele, El va împăcat acum, prin
trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă
înfăţişaţi înaintea lui sfinţi, fără
prihană şi fără vină.” (Coloseni 1:20-22).
În
Efeseni 2:14-16 contextul este similar prin aceea că trupul de carne a lui
Isus este considerat ca mijlocul de a ajunge la pace şi reconciliere. Prin
urmare, există o interpretare cât se poate de bună şi
consecventă contextual care încă o dată nu recunoaşte
trupul mistic al lui Hristos ca o realitate.
Observaţie
asupra Coloseni 2:19
În
final trebuie să acordăm atenţie versetului Coloseni 2:19:
„Şi
nu se ţine strâns de capul, din care tot trupul, hrănit şi bine
închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi
primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.”
Versetul
este luat în discuţie, doar fiindcă traducerea KJV are nevoie de ceva
lămuriri. În engleză cuvântul „care” pare că ar avea cuvântul
„capul” ca antecedent. Aceasta ar face „capul” să fie parte
metaforică a trupului şi ar justifica doctrina trupului mistic al lui
Hristos. Dar nu aşa stau lucrurile. Expresia grecească ce stă la
baza versetului este foarte clară. Termenul „cap” (kefalh) este
la genul feminin şi „de la care” (ex on) este fie
masculin fie neutru şi nu poate avea capul ca antecedent. Din care ar
trebui tradus cu „de la care”, şi îl are ca antecendent pe Hristos
ca persoană.[34]
Da, Hristos este capul, dar nu un cap metaforic conectat organic la un trup
mistic. Hristos este capul peste trup precum soţul este capul peste
soţia sa, sau cum Hristos este capul peste bărbat sau peste toate
lucrurile. Hristos îmbogăţeşte întreg trupul la fel cum
un soţ se îngrijeşte de soţia sa şi o
îmbogăţeşte.
Observaţi
cuvintele: „nu se ţine de capul”. „A se ţine” este tradus în alte
pasaje prin „a se ţine strâns”.* Un trup, desigur, nu ţine
capul. Colosenii trebuie să se
ţină strâns de învăţătura şi
părtăşia lui Isus Hristos ca şi cap peste trupul
colosenilor – care era un trup complet. A nu se ţine de Cap este o
atenţionare împotriva neîndeplinirii poruncilor lui Hristos şi împotriva
necredinţei în învăţăturile Cuvântului Lui. Alte pasaje ar
putea fi interpretate fără influenţa doctrinei trupului
invizibil universal, însă aceste versete ar trebui să fie suficiente
pentru a furniza un model.
Capitolul
6
REZUMAT
ŞI CONCLUZIE
Biserica
este „trupul lui Hristos”. Natura acestei metafore pauline a fost subiectul
acestei cărţi. Principalul punct dezvoltat a fost acela că
această metaforă învaţă relaţia funcţională
dintre Hristos şi fiecare adunare peste care El este Cap. Această metaforă
nu învaţă nici o unire organică a credinciosului individual cu
Hristos, nici unirea organică a vreunui grup de credincioşi cu
Hristos. Mai degrabă, ilustrează relaţia lui Hristos cu adunarea
Sa, în acelaşi fel în care un soţ are grijă de relaţia cu soţia
sa, cu toate că ei nu sunt organic o singură fiinţă, ci doi
devenind una funcţional, în unitate şi scop. În acelaşi fel,
fiecare biserică nu este organic aceeaşi în fiinţă cu un
presupus trup mistic al lui Hristos, ci două fiinţe, Hristos şi
biserica Sa, devin una prin procesul sfinţirii. Prin intermediul
relaţiei Sale funcţionale ca şi Cap, El poartă de
grijă bisericii şi o îmbogăţeşte, astfel că
există unitate, identitate în ţel şi scop între El şi
adunarea Sa. Aceasta este numită trupul Său deoarece este a Lui prin
posesie, creaţie şi relaţie. Biserica manifestă darurile
lui Hristos, aşa cum El le-a avut în trupul Său cât timp s-a aflat pe
pământ. De aceea, unitatea darurilor Sale organizată corporativ este esenţa
bisericii.
Se
poate ridica întrebarea, dacă interpretarea propusă în această
carte este cea adevărată, de ce Noul Testament nu vorbeşte de trupuri
ale lui Hristos, ci se referă constant la trupul lui
Hristos? Dacă fiecare biserică este un trup al lui
Cristos, atunci de ce nu există nici o referire la trupurile
lui Cristos? Răspunsul este găsit când se înţelege că
termenul biserică (ekklesia) nu este
folosit niciodată în Noul Testament într-un sens metaforic. De fiecare
dată când Isus a folosit cuvântul biserică sau biserici în Matei
şi în cartea Apocalipsei, l-a folosit în sensul său obişnuit.
Apostolul Pavel nu schimbă sensul dat de Hristos cuvântului
„biserică” (ekklesia).35[35]
Folosirea acestuia este întotdeauna, în fiecare pasaj, fie într-un sens concret
fie într-unul generic. De aceea, nu există nici o modalitate de a comunica
un sens greşit al ekklesia prin folosirea acestuia la
plural – biserici. Pe de altă parte, trupul în eclesiologia
paulină este folosit într-un sens metaforic, adică conceptul
darurilor lui Hristos organizate într-o adunare este analog
diversităţii părţilor trupului uman care există în
unitatea perfectă a întregului trup. A vorbi de trupuri ale lui
Hristos ar face metafora confuză. Faptul că există o folosire
consecventă a cuvântului trup la singular cu privire la biserică,
nici nu stabileşte, nici nu necesită existenţa unui trup
universal invizibil al lui Hristos. Se stabileşte însă o
întrebuinţare atentă a termenului, astfel încât să nu se
dezvolte ideea că ar exista mai mult de un singur fel de trup al
lui Hristos.
Există
un singur popor al lui Dumnezeu, o singură împărăţie a lui
Dumnezeu, o singură turmă a oilor lui Dumnezeu. A deveni un copil al
lui Dumnezeu, a intra în împărăţie, a intra în turma lui
Dumnezeu, toate ilustrează intrarea credinciosului în mântuirea lui
Dumnezeu.* Unul care intră în trupul lui Hristos nu este
ilustrat ca intrând în mântuire, ci într-o relaţie de sfinţire.
Astfel, nu există nici un conflict între existenţa a numeroase
biserici individuale, fiecare fiind în sens metaforic un trup al lui Hristos,
deoarece mai multe trupuri nu ilustrează o diviziune în Hristos. Mai
degrabă, aceasta plasează poporul lui Dumnezeu într-o relaţie
corporativă cu Hristos. Amintiţi-vă că există o
diferenţă între a fi aşezat în Hristos şi acţiunea lui
Dumnezeu care urmează mântuirii de a ne plasa într-un trup care este al
lui Hristos. Deci, Hristos nu are mai multe trupuri, ci El are un singur loc în
care poporul lui Dumnezeu poate experimenta o unitate corporativă
sfinţitoare unul cu altul.
Se
poate întreba, de ce nu poate exista un singur trup invizibil dacă poate
exista o turmă sau împărăţie invizibile. Motivul este
că metafora trupului nu ilustrează mântuirea, ci ilustrează
sfinţirea. Când cineva este plasat în împărăţia sau turma
lui Dumnezeu, el este mântuit. El intră în realitatea „în Hristos” a
mântuirii. Un credincios nu este mântuit fiind plasat în trupul lui Hristos; el
este sfinţit pentru Dumnezeu în mod corporativ, împreună cu alţi
credincioşi. Toţi vor experimenta binecuvântarea unităţii
corporative şi deplina sanctificare în slavă, dar în prezent doar
aceia care se supun acţiunii lui Dumnezeu de plasare a lor într-o adunare
experimentează progresiv sfinţirea pe care o aduce această
relaţie corporativă. O astfel de sfinţire nu creează
diviziune în Hristos, ci mai degrabă creează asemănarea cu
Hristos într-un mod care nu poate fi îndeplinit de credincios în izolare
şi care în prezent aduce glorie lui Dumnezeu şi va avea o
măsură de glorie eternă în ceruri.
Învăţătura unirii
noastre cu Isus Hristos ar trebui apărată cu tenacitate. Respingerea
unei metafore care slăbeşte învăţătura acestui
adevăr a fost unul din scopurile acestei cărţi. Noi suntem una
în Hristos, aşa cum am fost în Adam. Totuşi, a fi în Adam nu
ilustrează păcătosul ca fiind membrul unei cărni universale
invizibile. Noi suntem mlădiţele lui Isus care este via. Noi suntem
mlădiţele plinătăţii Sale mântuitoare, la fel ca
ramurile altoite ale măslinului. Duhul nostru este una cu Duhul lui
Hristos întrucât El locuieşte în credincios, dar noi nu suntem un membru
al unui trup mistic deoarece o astfel de metaforă nu este
învăţată în legătură cu unirea noastră cu Isus
Hristos. Într-o astfel de metaforă Hristos ar trebui să fie o parte
subordonată propriului Său trup. În acest caz mântuirea noastră
nu ar veni de la cap, ci de asemenea şi de la celelalte organe vitale ale
trupului. Ne-am putea mândri că susţinem capul. Cei din zilele lui
Pavel nu ar fi înţeles metafora în acest fel, deoarece, conform gândirii
lor, viaţa trupului este în sânge şi nu în cap. Ei nu înţelegeau creierul ca fiind
sistemul nervos central, ci mai degrabă inima şi regiunea
abdominală ca regiune a minţii.[36]
Când Biblia se referă la trupul lui Hristos, acesta nu înseamnă
trupul mistic la care El este capul organic, ci mai degrabă trupul
metaforic al lui Hristos, care este al Lui prin posesie, creaţie,
relaţie şi domnie. Acesta este construit pe caracteristicile unui
trup uman obişnuit şi este aplicat apoi adunării lui Hristos
care înfăţişează multele şi diferitele Sale daruri
spirituale ce există într-un anumit loc în unitate şi manifestare
vizibilă corporativă.
ANEXA 1
ANALOGIA DINTRE
TRUPUL LUI HRISTOS ÎN COMUNIUNEA CINEI DOMNULUI ŞI TRUPUL LUI CRISTOS,
BISERICA
Introducere
Această
anexă introduce un exemplu de studiu comparat în Scripturi a două
doctrine distincte care prezintă mai mult decât o similaritate
întâmplătoare. Noi numim acest tip de comparaţie analogie
doctrinară sau model doctrinar. Scopul următorului exemplu este
să stabilească utilitatea folosirii unui model doctrinar în studiul
Scripturii. După oferirea exemplului unei analogii doctrinare pentru a
verifica utilitatea sa ca o unealtă în studiile biblice vom dezvolta un
model doctrinar. Acest model doctrinar va furniza unele paralele interesante
şi va arăta că există o corelaţie directă între
opinia referitoare la semnificaţia „trupului lui
Hristos” în comuniunea de
Exemplul
unei analogii doctrinare: Hristologia şi inspiraţia Scripturilor
Doar pentru
scopul demonstraţiei este dată următoarea analogie dintre
doctrina încarnării lui Isus Hristos şi doctrina inspiraţiei
Scripturilor. Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos este inima corpului
doctrinar al Noului Testament. Din acest motiv înţelegerea şi
proclamarea clară a ceea ce este Isus Hristos a avut o
importanţă primordială printre primele biserici. Ei au
susţinut această importanţă chiar în faţa
opoziţiei intense venite sub forma învăţăturii false despre
Hristos. Mulţi învăţători falşi precum Sabelius,
Arius, Apolinaris şi Nestorius au alimentat
focurile opoziţiei, fiecare negând fie divinitatea, fie umanitatea lui
Hristos, confundându-I naturile sau împărţindu-I persoana. In ciuda
tuturor acestor erori doctrinare cu privire
Spre
deosebire de această luptă cumplită asupra persoanei lui
Hristos, doctrina inspiraţiei Scripturii nu a primit examinarea
atentă pe care a primit-o Hristologia. Istoricul
Lindsell spune privitor la dezvoltarea doctrinei în interiorul
creştinătăţii:
„În
primele secole ale bisericii, teologii şi conciliile bisericii au întâlnit
probleme grave. Dar nici unul dintre ei nu a alocat suficient timp problemei
inspiraţiei şi ineranţei Bibliei. Problema hristologiei a
tulburat pe fiecare negustor de peşte din Biserica
Răsăriteană. Lumea greacă înclinată spre filosofie s-a
luptat cu problema pre-existenţei lui Hristos. Controversa ariană
este reprezentativă pentru această luptă, şi din aceasta au
venit decizii care au întipărit adânc în teologia
creştinătăţii învăţătura că Isus
Hristos este coetern cu Tatăl, în esenţă o singură
substanţă şi distinct în persoană.”[37]
Una din preocupările majore în secolul trecut a fost
natura autorităţii biblice şi a inspiraţiei. Lindsell
expune rezultatele unui sondaj preluat din Christianity Today din 1964: „…sondajul
descoperă că autoritatea Bibliei este acum principalul subiect
teologic discutat în cercurile conservatoare din America.” [38]
Unii au priceput că o luptă deja dusă
şi câştigată poate ajuta în stabilirea problemei în dezbaterea
curentă privind inspiraţia Scripturilor. Dacă se pune opinia
despre inspiraţie în comparaţie cu Hristologia bine dezvoltată
pe care am primit-o şi asupra căreia cădem de acord, se va
observa că procesul de comparare înlesneşte dezvoltarea şi
înţelegerea doctrinei inspiraţiei.
Comparaţia
Similaritatea
dintre încarnarea Cuvântului viu şi intrarea Cuvântului lui Dumnezeu în
lume face ca aceată comparaţie să fie posibilă. Isus
Hristos, Dumnezeu Fiul, a devenit om fără a înceta să fie
Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a devenit cuvântul omului fără a
înceta a fi Cuvântul lui Dumnezeu. Isus Hristos deţine două naturi
unite, dar nu amestecate, într-o singură persoană. Biblia posedă
două naturi – o natură divină şi o alcătuire
umană – dar aceste două aspecte nu sunt amestecate pentru a face un
fel de co-paternitate, ci mai degrabă unicitatea entităţii nedivizate
a Bibliei constă în faptul că aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu.
Exact aşa cum Isus Hristos a fost născut de o fecioară printr-o
concepere miraculoasă a Duhului Sfânt în pântecele acesteia, tot aşa,
Duhul Sfânt a conceput cuvintele lui Dumnezeu în minţile autorilor umani.
Maria a dat naştere lui Isus, sămânţa lui David, dar El a fost
şi este Fiul lui Dumnezeu. Autorii umani au dat naştere cuvintelor în
limba timpului lor, încât acestea au fost numite şi rămân numite
până în zilele noastre Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a apărut ca un om
obişnuit şi, cu toate acestea, El era Dumnezeu manifestat în carne.
Biblia pare a fi o carte obişnuită şi totuşi este Sfânta
Scriptură a lui Dumnezeu.
Cu
toate că subiectul nu se adresează direct problemei discutate de noi,
el ne înfăţişează validitatea acestui tip de studiu comparativ.
Stabilirea
analogiei doctrinare
Noi
credem că un model doctrinar similar în principiu cu acele
particularităţi discutate anterior care au ajutat la determinarea
naturii trupului lui Hristos este găsit în învăţătura
biblică a Cinei Domnului. Cele trei păreri populare despre comuniune,
transsubstanţierea, consubstanţierea şi reprezentarea, pot fi
comparate cu cele trei idei populare despre biserică şi trupul lui
Hristos: biserica universală vizibilă, universală
invizibilă şi locală vizibilă. Aceste comparaţii
dezvăluie unele rezultate interesante.
Opinia
catolică: transsubstanţierea
Doctrina
transsubstanţierii a înflorit în A.D. 1215. Istoricul S.M. Houghton scrie:
„În anul
1215… la acea vreme Inocenţiu al III-lea a împins în faţă
doctrina transsubstanţierii care se află în punctul central al
slujbei numită „mesa”
şi care susţine că prin cuvintele preotului, pâinea şi
vinul Cinei Domnului (numite uneori ‚elementele’) încetează de a
mai fi pâine şi vin şi literal şi în realitate devin trupul
şi sângele lui Hristos. Prin urmare, ele trebuie adorate. Conciliul a
acceptat doctrina şi în acest fel ei au legiferat idolatria.”[39]
Opinia
luterană: consubstanţierea
Luteranii,
urmând învăţăturile lui Martin Luther, au dezvoltat doctrina
despre Cina Domnului cunoscută drept consubstanţiere. Un rezumat al
învăţăturii luterane afirmă credinţa lor:
„…noi
primim pâinea şi vinul când mergem la comuniune, dar împreună cu
acestea primim cu adevărat trupul şi sângele lui Hristos (1 Corinteni
10:15-16). Noi vorbim despre aceasta ca ‚Prezenţa
Reală’ a lui Hristos în sacrament. Noi primim iertarea
păcatelor, putere pentru viaţa noastră şi oportunitatea de
a proclama public că noi credem că Isus a murit şi a înviat
pentru noi…”[40]
Această
învăţătură a aşa numitei „Prezenţe
Reale” a trupului şi sângelui lui Hristos, este doar la un pas
depărtare de învăţătura catolică a
transsubstanţierii şi este tipică pentru eşecurile
Reformatorilor catolici.
Opinia
baptistă: reprezentarea
Baptiştii
au existat încă din zilele lui Isus Hristos. Istoricul
baptist S.H. Ford scrie:
„Cu
siguranţă sute de oameni au mărturisit în favoarea faptului
că biserici baptiste, sau biserici care au fost numite altfel decât
baptiste, au existat totdeauna din zilele lui Isus până în timpul prezent.”[41]
Baptiştii
nu cred nici în transsubstanţiere nici în consubstanţiere.
Mărturisirea de credinţă baptistă de
„Elementele
vizibile în acest act, puse deoparte cum se cuvine pentru a fi folosite
aşa cum a rânduit Hristos, au o asemenea legătură cu El
crucificat, că deşi, într-adevăr, în termeni figurativi acestea
sunt uneori numite prin numele lucrurilor pe care le reprezintă,
adică trupul şi sângele lui Hristos, cu toate acestea, în substanţă
şi natură ele continuă să rămână cu adevărat
doar pâine şi vin, aşa cum au fost mai înainte. (1 Corinteni 11:27; 1
Corinteni 11:26-28).”[42]
Baptiştii
au crezut şi cred şi azi, că elementele Cinei Domnului doar reprezintă
trupul şi sângele lui Isus Hristos. Ele nu sunt sacramentale în
natură şi de aceea, nu pot transmite iertarea păcatelor. Aceasta
este poziţia biblică.
Analogia
între fiecare dintre aceste opinii referitoare la comuniune şi
eclesiologiile lor corespondente
Paralela
dintre credinţa fiecărui grup privind Cina Domnului şi eclesiologiile
lor este pentru acest scriitor dincolo de coincidenţă. O similaritate
distinctă poate fi văzută comparând următoarele :
transsubstanţierea cu biserica vizibilă universală;
consubstanţierea cu biserica invizibilă universală; elementele
de la masa Domnului, doar reprezentative, cu biserica locală
vizibilă. Acest model doctrinar dezvoltat din cele trei opinii despre
orânduiala Cinei Domnului, comparate fiecare cu cele trei opinii majore ale
eclesiologiei, face posibilă scoaterea la lumină a semnificaţiei
trupului lui Hristos în relaţie cu biserica Sa. Credem că
această comparaţie va descoperi o corelaţie între fiecare opinie
despre Cină şi corespondentul ei în eclesiologie şi că va
demonstra principiul că adevărul construieşte pe adevăr iar
eroarea pe eroare.
Transsubstanţierea
comparată cu Biserica Universală Vizibilă
În
primul rând, vom face o comparaţie între opinia catolicismului despre
biserică şi credinţa sa privind Cina Domnului. Inţelegerea
catolică a sensului fundamental al ekklesia este destul de surprinzătoare, după cum indică citatul
următor dintr-o Enciclopedie catolică:
„Cuvântul
din engleză* este înrudit cu scoţianul kirk,
germanul kirche şi olandezul kerk, toate fiind derivate din kyriakon,
cuvânt din greaca târzie, însemnând ‚a Domnului
(casă)’ În greaca clasică ekklesia înseamnă ‚adunare
de cetăţeni’ şi implică o egalitate democratică
printre membri ce se întâlneau pentru deliberări legislative şi de
altă natură. In Vechiul Testament grecesc (LXX), ekklesia
reprezintă ebraicul kahal, însemând o adunare religioasă
(Deut. 23; 1 Regi 8; Ps. 22). În Noul Testament termenul ekklesia
întotdeauna se referă la un grup de oameni; (1) acei creştini dintr-o
zonă sau oraş (Fapte 14:23 şi urm.; 1 Cor. 1:2; 2 Cor. 1:1); (2)
cei adunaţi într-o casă particulară (Rom. 16 :5; 1 Cor.
16 :19); (3) toţi creştinii adunaţi în biserică (Mat.
16 :18; Efes. 1:22).”[43]
Opinia catolică este corectă până
când înţelesului de ekklesia îi este dat o răstălmăcire eclesială făcându-l
să însemne toţi creştinii adunaţi în Biserica
universală vizibilă Catolică, ca ierarhie religioasă.
Eroarea originală din eclesiologia
catolică este în mare măsură multiplicată de nevoia lor
exagerată de misticism. Aceasta se poate demonstra prin afirmaţiile
lor din documentele Conciliului Vatican II
cu privire la doctrina despre Biserică, ca trup al lui Hristos:
„Hristos,
unicul Mediator, a înfiinţat şi susţine continuu aici pe
pământ Biserica Sa sfântă, comunitatea de credinţă,
speranţă şi caritate, ca o entitate cu un contur vizibil prin
care El a comunicat graţia şi adevărul tuturor. Insă
societatea structurată cu organe ierarhice şi Trupul Mistic al lui
Hristos nu trebuie să fie considerate ca două realităţi,
nici nu sunt adunarea vizibilă şi comunitatea spirituală, nici
Biserica pământească şi Biserica îmbogăţită cu
lucruri cereşti; mai degrabă, ele formează o singură
realitate complexă care îmbină elementul divin cu cel uman. Din acest
motiv, printr-o analogie deloc slabă, aceasta este comparată cu
misterul Cuvântului întrupat. La fel cum natura asumată unită
inseparabil cu El slujeşte Cuvântul divin ca un organ viu de mântuire, tot
aşa, într-un mod similar, structura socială vizibilă a Bisericii
serveşte Spiritului lui Hristos care o însufleţeşte, în zidirea
trupului…În acel Trup viaţa lui Hristos este turnată în
credincioşii care, prin sacramente, sunt uniţi în mod ascuns şi
real cu Hristos care a suferit şi a fost glorificat.”[44]
Apare cât se poate de clar că există un
paralelism în gândire privind învăţătura catolicismului despre transsubstanţiere
şi felul în care acesta înţelege natura bisericii. Interpretarea
mistică şi chiar canibalică a cuvintelor lui Hristos „acesta
este trupul Meu” (1 Cor. 11:24) coincide cu modul mistic şi
totuşi „real” în care catolicii se
înţeleg pe ei înşişi ca fiind trupul lui Hristos.
Misticul şi realul sunt amestecate împreună
pentru a forma „o singură realitate complexă care
îmbină elementul divin cu cel uman”. Ei fac o analogie între întruparea
lui Isus Hristos şi însufleţirea bisericii vizibile de către
Spirit într-un asemenea mod încât să-l facă un organ viu al mântuirii
şi o întrupare eclesiastică a lui Isus Hristos. Ei cred că „în acel
Trup viaţa lui Hristos este turnată în credincioşii care, prin
sacramente, sunt uniţi în mod ascuns şi real cu Hristos care a
suferit şi a fost glorificat.” Observaţi de asemenea că „ascuns”
este contrastat cu “real” dând sensul că modul real aparţine naturii
vizibile şi fizice a Bisericii.
O hermeneutică eronată
O comparaţie a acestor două doctrine
dezvăluie o eroare în aplicarea principiilor hermeneutice potrivite în
interpretarea Scripturii. Biblia este literatură şi în
ea găsim o gamă completă de limbaj figurativ. Dar cu
dorinţa lor excesivă de misticism, ei forţează anumite
figuri de stil spre absurd. In construirea doctrinei lor a
transsubstanţierii, catolicii răstălmăcesc cuvintele lui
Isus „Acesta este trupul Meu” şi le iau literal,
justificând credinţa lor că pâinea şi vinul în realitate devin
trupul şi sângele lui Isus Hristos. Doctrina catolică privind biserica
răstălmăceşte acele pasaje care se referă la
biserică ca trup al lui Hristos, pentru a fabrica credinţa lor
că trupul lui Hristos prin sacramente este într-un mod real Biserica
universală vizibilă.
In loc să vadă biserica drept o adunare
chemată afară a credincioşilor organizaţi dintr-un loc
anume şi doar metaforic un trup, din cauza diferitelor daruri ale lui
Hristos care sălăşluiesc acolo într-o unitate corporativă,
ei forţează această metaforă a trupului într-o formă
care îmbină misticul cu realul într-un sacrament vizibil universal. Ei
ingnoră adevărul învăţat de metafora pe care Duhul Sfânt
l-a mişcat pe Pavel să o folosească în 1 Corinteni 12:12:
„Căci
după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi
după cum toate mădularele trupului, măcar să sunt mai
multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”
Aceasta
este formularea de bază care stabileşte uzanţa metaforei pe
parcursul întregului capitol. Apostolul oferă o metaforă a unui trup
fizic ilustrând o unitate funcţională în sânul Bisericii din Corint.
La fel cum diversitatea membrelor dintr-un trup uman există în unitatea
unui singur trup, tot aşa diversitatea darurilor spirituale locuiesc în
Isus Hristos în unitatea persoanei Sale. Aceasta fiind adevărat, se merge
mai departe, afirmându-se că biserica din Corint este metaforic un trup
uman în care fiecare membru deţine un dar diferit al lui Hristos şi,
întocmai ca Isus Hristos, şi ei trebuie să existe în unitate.
Unitatea trupului lui Hristos
Unitatea
lui Hristos este o temă recurentă în epistola către Corinteni.
Ea începe cu întrebarea: „Hristos a fost
împărţit?” Centralitatea lui Isus Hristos este
mai apoi dezvoltată în diferite aplicaţii de-a lungul
cărţii. Când cineva ajunge la 1 Corinteni capitolul doisprezece,
Pavel nu vorbeşte despre plasarea în Hristos în ce priveşte
mântuirea, ci plasarea într-o adunare care este descrisă metaforic ca un
trup, astfel încât el să poată demonstra că unitatea avută
în vedere este practică. Ce semnificaţie practică are 1
Corinteni 12:26 pentru milioanele din întreaga lume care sunt chiar acum în
Hristos?
„Şi
dacă suferă un mădular toate mădularele suferă
împreună cu el ; dacă este preţuit un mădular, toate
mădularele se bucură împreună cu el.”
Se vorbeşte despre acelaşi trup găsit în
contextul întregului capitol – biserica din Corint.
Ceea ce ne defineşte pe noi în trupul lui Hristos nu
este naţionalitatea noastră, genul sau statutul social, ci mai
degrabă darul lui Hristos pe care Duhul Sfânt l-a dat în mod suveran
şi pe care Tatăl l-a pus în mod suveran în fiecare adunare
individuală, la fel cum a făcut în Corint. Despre membri se
vorbeşte ca fiind un ochi, picior, cap, etc., fiecare fiind aşezat de
Dumnezeu astfel încât să alcătuiască un trup organizat. Jerrel
Huffman scrie:
„‚Trupul’
nu este doar un agregat de părţi, ci o aranjare ordonată a
acestor părţi. Spre exemplu, ‚trupul’ uman
este un tot, alcătuit din multe părţi – mâini, picioare,
braţe, urechi, ochi, cap şi truchi. Un morman de capete, mâini sau
picioare nu altcătuiesc un trup! În acelaşi mod, un număr de
credincioşi sau totalitatea credincioşilor nu alcătuiesc în mod
necesar o eclesie. Aceşti membri trebuie să fie aşezaţi într-un aranjament ordonat
pentru a constitui o eclesia.”[45]
El
încheie acest capitol vorbind despre aşezarea de către Dumnezeu a
acestor daruri în biserică. Persoana şi darul său se spune
că sunt unul şi acelaşi. Apostolii sunt puşi în
biserică, dar de asemenea şi minunile, cârmuirile şi limbile.[46]
Unitatea cu care Hristos deţine aceste daruri este analogă diverselor
membre ale unui trup uman care există în unitatea corpului. In
acelaşi fel, biserica din Corint, cu diversitatea darurilor lor,
există în unitate deoarece ei sunt trupul metaforic al lui Hristos.
Consubstanţierea:
comparaţie cu Biserica Universală Invizibilă
În al
doilea rând, o comparaţie poate fi făcută între opinia lui
Luther despre consubstanţiere şi ideea sa despre biserică.
Învăţătura populară de astăzi, găsită chiar
şi printre unii baptişti, că biserica este trupul universal
şi invizibil al lui Hristos, îşi are rădăcinile în perioada
Reformei. S.E. Anderson afirmă : „Reformatorii
au promovat teoria ‚bisericii universale invizibile’
încercând să îi întreacă în iscusinţă pe catolici.”[47]
Conform istoricului Philip Schaff, doctrina bisericii invizibile a început
cu reformatorul Zwingli:
„…Augustin
a făcut o distincţie importantă între ‚adevăratul
trup al lui Hristos’ (corpus Christi verum) şi ‚trupul
lui Hristos amestecat’ (corpus Christi mixtum sau simulatum).” [48]
„Luther a fost primul care a folosit termenul ,invizibil’. Zwingli a
adăugat pentru prima dată termenul ,vizibil’ în a sa Expositio
christianae fidei (1531): ‚Credimus et unam sanctam esse
catholicam, h.e. universalem ecclesiam. Eam autem esse aut visibilem aut invisibilem.’” [49]
Cu
toate că Schaff atribuie formularea doctrinei lui Zwingli, el afirmă
că Luther a fost primul care a folosit termenul invizibil în relaţie
cu biserica.
Dezvoltarea
doctrinei consubstanţierii
Este
interesant de observat şi în sprijinul punctului pe care îl demonstrăm
că în timpul Reformei, Martin Luther, reformatorul, a introdus
învăţătura sa despre consubstanţiere şi ideea
invizibilităţii bisericii. Conform lui Luther însuşi, el a avut
dificultăţi cu această învăţătură:
„Găsindu-mă
în mare încurcătură, am făcut mari eforturi pentru a trata
chestiunea; m-am străduit cu toată puterea să o scot la
capăt şi să scap, înţelegând că prin aceasta voi
tulbura foarte mult Papalitatea. Dar mă văd prins, nu mi-a fost lasată
nici o cale de scăpare: deoarece cuvintele evanghelistului (Acesta este
trupul Meu, etc.) sunt prea limpezi şi clare pentru a fi forţate spre
un alt înţeles.”[50]
După
citatul lui Luther privind pâinea şi vinul în sacrament, Thomas Deane, un
papistaş, merge mai departe declarând:
„Este
clar că în această doctrină Luther nu a fost nici catolic, nici
protestant în felul Bisericii Angliei. Dar el a rămas suficient de catolic
încât să păstreze prezenţa reală a trupului şi
sângelui Domnului nostru în sacrament.”[51]
Încă
o dată poate fi făcută destul de uşor o paralelă. In
viziunea lui Luther asupra Cinei Domnului, pâinea şi vinul nu devin
literal trupul şi sângele lui Isus Hristos, dar ele devin „Prezenţa
Reală” a trupului şi sângelui lui Hristos. Aceasta
este doar un pas depărtare de poziţia menţinută de Biserica
Catolică. Luther nu a ajuns la adevăr în reformele sale privind
sacramentul catolic al Cinei Domnului şi privind biserica.
Şovăiala sa de a lăsa doctrina papală în întregime l-au
determinat să dezvolte învăţătura consubstanţierii
şi respingerea autorităţii Bisericii Catolice l-au condus la
dezvoltarea ideii de invizibilitate în relaţie cu adevărata
biserică. Prezenţa trupului şi sângelui lui Hristos în
elementele sacramentului era invizibilă dar reală, conform
înţelegerii lui Luther. Aceeaşi idee de prezenţă
invizibilă dar reală a trupului lui Hristos utilizată în
interpretarea sa a ideii catolice de transsubstanţiere, a fost
introdusă de Luther în eclesiologia reformatorilor, care au dezvoltat o
viziune asupra bisericii ca prezenţă invizibilă şi
totuşi reală a trupului lui Hristos. Pornind de aici, trupul lui
Hristos devine o prezenţă cosmică, ceva ce nici un creştin
nu poate vedea, dar la care fiecare creştin este parte. Inţelegerea
baptistă recunoaşte prezenţa reală a lui Isus Hristos prin
Spiritul Său în mijlocul adunării, dar nu o prezenţă
reală a trupului Său mistic unind membri individuali.
Reprezentarea:
comparaţie cu biserica locală
In al
treilea rând, o comparaţie poate fi văzută între
înţelegerea baptistă istorică a Cinei Domnului şi opinia
lor despre biserică. Se recunoaşte de către acest autor că
înaintaşii noştri baptişti au oferit o mai mare
semnificaţie spirituală Mesei Domnului decât mulţi baptişti
contemporani. In Mărturisirea de Credinţă Baptistă de
„Căci
după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi
după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai
multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”
Fiecare
din ei este ilustrat ca un membru distinct al trupului şi totuşi
există unitate a trupului. Fiecare membru reprezintă un dar al lui
Isus Hristos. De aceea, diversitatea membrilor reprezintă diversitatea
darurilor lui Hristos date prin Duhul Sfânt iar unitatea Duhului îi
asociază făcându-i trup al lui Hristos, deoarece acesta este un trup
metaforic care deţine darurile lui Hristos.
Sumar
Adevărul
construieşte pe adevăr iar eroarea pe eroare. Comparaţiile
noastre arată cât de vitală este înţelegerea biblică a
oricărei doctrine – în special a eclesiologiei. Erezia, desigur, destul de
rar are o ordine logică, dar atunci când eclesiologia cuiva este
greşită, aceasta conduce spre alte erori majore în soteriologie
şi în orânduielile bisericii prin îmbinarea sau confundarea acestora.
Acestui scriitor, corelaţiile făcute anterior îi destăinuie un
model de docrină care demonstrează inconsecvenţa
baptiştilor care menţin doctrina protestantă a bisericii
universale invizibile. Această doctrină, acum menţinută de
mulţi baptişti, nu este evident o trezire a adevărului, ci o
noutate doctrinară, născută din necesitatea doctrinară în
care s-au plasat Reformatorii când au respins autoritatea Bisericii Catolice
dar nu au recunoscut succesiunea bisericilor locale baptiste din timpul lui
Hristos până în zilele lor.
ANEXA
II: UN MODEL DOCTRINAR PENTRU O APROFUNDARE ULTERIOARĂ
Un alt
model doctrinar poate fi dezvoltat prin examinarea celor trei opinii
predominante din cadrul creştinătăţii privind botezul
şi prin compararea fiecăreia cu eclesiologia ei corespunzătoare.
Catolicii cred că apa botezului te poziţionează în mod real în
Hristos. Protestanţii cred că Duhul te botează într-un trup
invizibil universal al lui Hristos. Baptiştii cred că credincioşii,
aflaţi deja în Hristos printr-o lucrare salvatoare a lui Dumnezeu, sunt
botezaţi în apă ca reprezentare a morţii, îngropării
şi învierii lui Isus Hristos, fiind prin aceasta făcuţi membri
ai unui trup al lui Hristos. Evident, dacă ideile diferă în
privinţa definiţiei bisericii, se va deosebi şi modul de intrare
în ea.
Catolicismul
învaţă că botezul în apă este un sacrament aducător de
mântuire şi este transmis ca mijlocul fizic prin care cineva poate fi
plasat în mod real în Hristos, rezultatul fiind că acesta devine în mod
real un membru al trupului vizibil şi universal al lui Hristos. Lucrarea
fizică a botezului iniţiază puterea Duhului de a plasa
participantul în unire cu Hristos. Aceasta schimbă realitatea fizică
a persoanei deoarece în mod mistic şi real aceasta devine membru al
trupului universal vizibil al lui Hristos.
Protestantismul
susţine că Duhul Sfânt botează oamenii la mântuire într-un trup
invizibil universal al lui Hristos. Astfel, pasajele care învaţă
limpede botezul în apă sunt făcute să spună că se
referă la botezul în Duhul. Botezul este spiritual şi trupul lui
Hristos este spiritual. A fi plasat într-un trup al lui Hristos este echivalent
cu mântuirea.
Baptiştii,
din nou, văd botezul în apă ca singurul botez despre care vorbeşte
Scriptura în Efeseni 4:5, „Este un singur Domn, o singură
credinţă, un singur botez.” Această lucrare este o
mărturisire simbolică a lucrării de mântuire a lui Dumnezeu,
atunci când El ne-a aşezat în Isus Hristos. Botezul în apă este
lucrarea de sfinţire care ne aduce în unire cu trupul metaforic al lui
Hristos, adunarea Sa. Botezul în apă este o imagine metaforică a
unirii noastre cu Isus Hristos şi ne aduce în unire cu trupul Lui
metaforic, biserica Sa.
BIBLIOGRAFIE
Anderson,
S.E., Real Churches or a Fog, Bogard Press, Texarkana, Texas, 1975.
Banks,
Robert, Paul’s Idea of Community-The Early House Churches In
Their Historical Setting, William B. Eerdmans Publishing
Companiy,
Bengel,
John Albert, Gnomon of the New Testament, T&T.Clark,
Brubaker,
J. Michael, soma In Pauline
Ecclesiology, 1984.
Carroll,
B.H., Ecclesia (The Church), The Challenge Press,
(Editor)
Deane,
Thomas, The Religion of Mar.Luther Neither Catholik nor Protestand, Prov’d
from his own Words.
Gromacki,
Robert G., New Testament Survey, Baker Book House, Grand Rapids,
Michigan, 1974.
Gundry,
Robert H., Soma in Biblical Theology With Emphasis on Pauline Anthropology, Zondervan
Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1987.
Ford,
S.H., The Origin of the Baptists, Baptist Sunday School Committee, 1950.
Houghton,
S.M. Sketches From Church History, The Banner of Truth Trust,
Huffamn,
Jarrel (taken from notes prepared for Bible class of
Kierstead,
Melanie Starks, Ekklesia – The Body of Christ: Development of the Primary
Pauline Image of the Church.
Lloyd-Jones,
D.M., God’s Ultimate Purpose, Baker Book House,
Ridderbos,
Herman, Paul An Outline of His Theology, William B. Eerdmans Publishing
Company, Grand Rapids, Michigan, 1975.
Robertson,
A.T., Word Pictures in the New Testament Concise Edition, Holman Bible
Publishers, United States, 2000.
Schaff,
Philip, History of the Christian Church., 1910.
(Editors)
Spence, H.D.M. and Exell, Joseph S., The Pulpit Commentary-Amos, Vol. 31, Funk
& Wagnalls Company,
(Editors)
Spence, H.D.M. and Exell Joseph S., The Pulpit Commentary-Galatians-Ephesians,
Vol. 46, Funk & Wagnalls Company,
(Editor)
Stravinskas, Peter, M.J., Our Sunday Visitor’s Catholic Encyclopedia, Our
Sunday Visitor, Inc.,
Strong,
Augustus Hopkins, Systematic Theology, Judson Press,
The
Thornbury,
John, The Doctrine of the Church, Heritage Publishers,
Yorke,
Gosnell, L.O.R., The Church as the Body Of Christ in the Pauline Corpus A Re-Examination,
University Press of America, Inc.
(Edited,
by), Youngblood, Ronald, Evangelicals and Inerrancy, Thomas Nelson
Publishers,
Zodhiates,
Spiros, The Complete Word Study Dictionary New Testament, AMG
Publishers,
A
Summary Of Lutheran Teaching, lutherancentraldist.org/lutheac.htm
II
Vatican Council – A Fulltext Search Engine http://www.stjosef.at/council/search