Botezul copiilor mici –

Istoria si consecintele sale daunatoare

De William Pettingill

A

m convingerea caci credinciosii ar trebui sa fie botezati in apa. Daca eu as fi constrans sa aleg, as spune fara ezitare, mai degraba „fara botez” decat botezul copiilor mici. Din fericire, nu sunt pus in situatia de a fi constrans sa aleg intre doua rele, ci sunt liber sa umblu in lumina asa cum o vad.

Scopul meu in acest articol este de a-mi expune motivele pentru care spun adeseori ca botezul copiilor mici este raspunzator pentru trimiterea mai multor oameni in iad decat orice alta cauza. Din punctul meu de vedere este un lucru ingrozitor ca sa botezi un copil mic si sa-l lasi sa creasca crezand ca prin acel botez el a fost mantuit si ca se indreapta spre rai. „La lege si la marturie!”

Botezul copiilor mici nu este autorizat de Scripturi. Au fost facute multe eforturi pentru a gasi asemenea autorizari, dar aceste eforturi sunt prea slabe pentru a merita sa fie luate serios in considerare. Dar oare nu Domnul Isus a spus, „Lasati copilasii sa vina la Mine si nu ii opriti?” Da, a spus; si nu este nici o obiectie in a-i lasa sa vina la El. Dar aici se pune problema aducerii copiilor care sunt prea mici pentru a veni ei singuri. Nu exista nici o imputernicire pentru un lucru ca acesta.

Regenerarea prin botez

I

n istoria bisericii nu exista nici o mentiune a botezului copiilor mici pana in anul 370. Si cum s-a ajuns la acest lucru? A rezultat din doctrina regenerarii baptismale, care invata ca botezul este esential pentru mantuire. A fost ceva normal ca acei care sustineau aceasta invatatura, sa creada ca fiecare trebuie sa fie botezat cat mai curand posibil, si astfel, botezul copiilor nestiutori a ajuns in voga prin multe biserici. Potrivit istoricilor autentici, aceste doua erori grave, regenerarea prin botez si botezul copiilor mici, au cauzat mai multe varsari de sange si persecutii decat toate celelalte erori impreuna.

Acesti istorici au estimat ca mai mult de 50 de milioane de crestini au fost omorati in timpul „evului mediu intunecat” pe o perioada de doisprezece sau treisprezece secole, in principal pentru ca au respins aceste doua erori si au insistat ca, mantuirea a fost darul Lui Dumnezeu, fiind separata de fapte sau ceremonii.

Pretinsa convertire a Imparatului Constantin in 313 d.Cr. a fost privita de unii ca un mare triumf pentru crestinism. De fapt, a fost cea mai mare tragedie din istoria bisericii. A avut drept rezultat unirea dintre biserica si stat si stabilirea unei ierarhii care mai tarziu a evoluat in sistemul romano-catolic, care desigur ca in nici un caz nu este biserica lui Dumnezeu, ci o falsificare plina de ura. Este indoielnic faptul ca Constantin a fost vreodata cu adevarat convertit. La vremea presupusei viziuni a lui Constantin despre semnul crucii el „a promis ca va deveni crestin,” dar nu a fost botezat decat inainte de moartea sa, amanand actul acesta cu credinta ca botezul i-a spalat toate pacatele din trecut, si a vrut ca toate pacatele lui sa fie la timpul trecut inainte ca sa fie botezat.

.

Rebotezatorii

I

n anul 416 botezul copiilor mici a fost impus in tot Imperiul Roman prin lege. Aceasta, desigur a umplut bisericile cu membrii neconvertiti care au fost botezati doar pentru a scapa de pedeapsa si oricare a fost puterea spirituala pe care a avut-o biserica, acum n-o mai avea. Lumea a fost aruncata in intunericul sumbru al evului mediu, care a durat mai mult de doisprezece secole, pana la Reforma. Dar tot timpul, de la inceputul epocii bisericii, Dumnezeu a avut intotdeauna o ramasita care I-a ramas credincioasa. Ei niciodata nu au consimtit la unirea bisericii cu statul, sau la regenerarea prin botez, sau la botezul copiilor mici. Acesti noncomformisti nu erau o secta, si nici macar nu au fost numiti crestini. Intr-adevar, a devenit un lucru ilegal ca ei sa fie numiti crestini sau sa se numeasca ei insisi crestini. Ei au purtat porecle, depinzand uneori de ceva legat de numele conducatorului, sau de numele zonei lor. Ei au fost numiti montanisti, novatieni, paulicieni, arnoldisti, henricieni, petrobrusieni, waldenzi, paterinieni, albigenzi . . .; dar numele lor universal a fost anabaptisti, care inseamna rebotezatori, pentru ca ignorau botezul copiilor mici si rebotezau pe cei care fusesera mantuiti prin credinta personala. De asemenea, ei mai aveau un nume universal pentru ei insisi: ei se numeau antipedobaptisti, care inseamna oponenti ai botezului copiilor mici.

O reminiscenta de la Roma

C

and a venit Reforma, acesti anabaptisti sau antipedobaptisti au facut tot ce au putut ca sa-i ajute pe reformatori; dar cand au venit acestia la putere, s-au intors impotriva anabaptistilor si i-au persecutat, cum a facut si inca mai facea Roma; si asa nenorocirile anabaptistilor cresteau in loc sa scada, pentru ca ei erau acum persecutati din ambele parti – din partea catolicismului pe de o parte si din partea protestantismului de cealalta parte.

Cu tot respectul datorat marilor reformatori, adevarul trebuie spus: ca in reforma lor, au adus cu ei din Roma, cele doua erori detestabile, unirea bisericii cu statul si botezul copiilor mici; mai mult, atunci cand au avut puterea in mainile lor datorita acestei unirii a bisericii cu statul, ei insisi au devenit papi in propriul lor domeniu si persecutau pe cei care nu se conformau metodelor lor.

Biserica Luterana a devenit biserica de stat in Germania, si a persecutat anabaptistii pentru neconformare. In timpul cand Zwingli detinea puterea in Elvetia, Senatul a emis o lege care facea botezul copiilor mici obligatoriu si care spunea ca „daca cineva reboteaza pe cei care au fost odata botezati, acesta trebuie sa fie inecat;” iar in Viena, multi anabaptisti erau atat de stransi legati unii de altii in lanturi, incat unul tragea pe altul in rau, unde mureau cu totii inecati.

Calvin in tara lui, Cromwell in Anglia, Knox in Scotia – toti acestia au ramas fideli unirii bisericii cu statul si botezului copiilor mici si si-au folosit puterea cand o aveau, pentru a cauta sa-i forteze si pe altii a se conforma cu punctele lor de vedere.

Inainte ca Massachusetts Bay Colony sa implineasca 20 de ani, a fost decretat prin statut ca „daca vreo persoana sau persoane din aceasta jurisdictie va condamna public sau se va opune botezului copiilor mici, sau daca va seduce in mod secret pe altii, schimbandu-le aprobarea sau practica mai sus mentionata sau daca in mod intentionat vor indeparta vreo adunare de la administrarea randuielii….dupa o oarecare vreme si prin mijloace de convingere, fiecare asemenea persoana sau persoane vor fi condamnate la exil.”

Roger Williams si altii au fost exilati de autoritatile din aceasta colonie, pe vremea cand exilarea insemna sa mergi sa locuiesti impreuna cu indienii. Williams a facut asa si a fost primit cu bunatate si a locuit cu ei pentru un timp, iar dupa mai multe zile s-a dovedit ca el a salvat Massachusetts Bay Colony de la distrugerea completa de catre indieni prin mijlocirea lui sincera in favoarea coloniei care l-a exilat.

Biserica si stat

I

n constitutia Coloniei Rhode Island, fondata de catre Roger Williams, John Clarke si altii, s-a stabilit ca libertatea religioasa a fost instaurata prin lege pentru prima oara in 1300 de ani. Astfel, Colonia Rhode Island, prima colonie baptista, constituita printr-un grup mic de credinciosi, a fost primul loc din lume unde libertatea religioasa a devenit legea pamantului. Asezamantul a fost facut in 1638, iar colonia a fost instituita legal in 1663. Al doilea loc a fost Virginia in 1786. Congresul a declarat primul amendament din Constitutia Statelor Unite ca intrand in vigoare in 15 Decembrie 1791, acesta garantand libertatea religioasa tuturor cetatenilor; si baptistii sunt creditati a fi fost liderii procesului prin care aceasta binecuvantare a venit pentru natiune. Daca acest lucru este adevarat, inseamna ca ei au dovedit ca sunt vrednicii urmasi ai inaintasilor lor anabaptisti sau antipedobaptisti.

Dar, poate intreba cineva, ce au toate acestea a face cu noi? Au vreo semnificatie practica pentru zilele noastre? Iata raspunsul: Unirea bisericii cu statul continua si astazi in cele mai multe tari din lume. In aceste „biserici de stat,” ei „boteaza” copiii mici, ceea ce inseamna ca ii fac crestini. Orice englez de rand, de exemplu, crede ca este pe drumul ce duce la cer. Nu a fost el botezat in copilarie, si nu a fost el invatat in toti acesti ani ca aceasta l-a mantuit? Si nu este el un membru al aceleiasi biserici ca regele? Ce i-ai putea cere mai mult decat atat?

Copiii mici nebotezati sunt pierduti?

Dar cum ramane cu aceasta tara? Sa vedem: romano-catolicii invata regenerarea prin botez si practica botezul copiilor mici. In marturisirea lor de credinta se spune: „Sacramentul botezului este administrat copiilor sau adultilor prin turnarea apei si pronuntarea cuvintelor potrivite, si curata de pacatul original.”

Biserica Reformata spune: „Copii sunt botezati ca mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu si ai legamantului Lui.”

Biserica Luterana invata ca botezul, indiferent la copii sau adulti, este un mijloc al regenerarii. Martin Luther insusi, cand a fost intrebat despre copiii nebotezati daca sunt pierduti, a spus: “. . . Sper ca atunci cand copiilor mici le este refuzat botezul fara voia lor, si cand porunca lui Cristos si rugaciunea nu sunt dispretuite, bunul si induratorul Dumnezeu isi va aduce aminte de ei cu bunavointa. Sa lasam sufletele lor in mainile si voia Tatalui lor Ceresc, care, asa dupa cum stim, este indurator.” Fiti atenti, el spune doar „sper,” ceea ce nu este o baza foarte buna pentru credinta. Domnul Luther ar fi trebuit sa dea un raspuns mai bun decat acesta.

Biserica Anglicana invata foarte limpede ca mantuirea vine prin botezul copiilor mici. In actul confirmarii sale, catehizatul raspunde la o intrebare despre botezul lui in copilarie si spune, „. . .in botezul meu, in care am fost facut un membru al lui Hristos, un copil al lui Dumnezeu, si mostenitor al Imparatiei lui Dumnezeu . . .”

Acest citat este gasit in cartea de rugaciune si poate fi vazut de oricine este destul de interesat sa il caute . De fapt, cei mai multi dintre oamenii care practica botezul copiilor mici cred ca ceremonia are vreo legatura cu mantuirea copilului.

Am parasit porunca lui Dumnezeu pentru a urma traditiile oamenilor, iar consecinta este prea inspaimantatoare pentru a o contempla.

Traducere şi adaptare de Iosif Raul Enyedi