Caut păcătoşi!

De Curtis Pugh

Dacă citeşti aceste rânduri şi te consideri o persoană bună, acestea nu sunt pentru tine. Ai putea, la fel de bine, să încetezi a citi această broşură şi să o pui deoparte. În acest moment al vieţii tale, cel puţin, nu ai parte de aceste lucruri. „Cum îndrăznesc să scriu aşa ceva despre o persoană aşa bună ca tine”, te întrebi? Fiindcă Isus a spus acelaşi lucru pe care eu îndrăznesc să îl scriu. El a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Bineînţeles că nimeni nu este cu adevărat neprihănit, dar ideea este următoarea: dacă te consideri drept, dacă te vezi o persoană bună, lucrarea lui Cristos nu prezintă interes pentru tine. El a venit să cheme la pocăinţă pe păcătoşi, nu pe oamenii buni. Aceasta nu este pentru tine.

Dacă citeşti aceste rânduri şi crezi că ritualurile tale religioase şi faptele tale bune sunt pe placul lui Dumnezeu, având astfel un loc rezervat în ceruri, acest articol nu este nici pentru tine. Scriu aceasta pe baza autorităţii a ceea ce Pavel a scris în Efeseni 2:8, 9. El a scris: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Tu poţi continua să crezi că religia ta, celebrarea sărbătorilor religioase, activităţile bisericeşti, faptele tale bune, calitatea de vecin bun sau donarea de bani pentru cauze bune – tu poţi continua să crezi că acestea îţi vor asigura favorul lui Dumnezeu, dacă aşa doreşti. Dar a face astfel înseamnă a gândi contrar Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu. Autorul este conştient că opinia generală a lumii este aceea că Cerul se câştigă croindu-ţi singur calea într-acolo, în special fiind religios şi „Creştin”, într-un anumit sens al cuvântului. Dar majoritatea omenirii se află pe calea religioasă cea largă ce duce spre pierzare, după cum a spus Isus în Matei 7:13, 14: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” Deseori ne gândim la „calea cea largă” ca fiind calea beţiei şi desfrânării, dar aceasta este în contrast cu calea mântuirii prin har, şi include cu siguranţă calea religioasă „largă” sau populară – calea mântuirii prin fapte, aşa de populară în întreaga lume.

Este un fapt incontestabil acela că fiecare religie din lume, exceptând creştinismul biblic, învaţă că o persoană este mântuită datorită faptelor sale bune – mai ales a ritualurilor religioase. Un grup spune că trebuie să te abţii de la anumite alimente, să te rogi de cinci ori pe zi şi să faci pelerinaje în anumite locuri sfinte. Un altul afirmă că trebuie să te îmbăiezi într-un anumit râu sacru. Chiar şi anumite grupuri „creştine” învaţă în principiu la fel. Un grup afirmă că trebuie să fii botezat, să frecventezi constant serviciile bisericii, să participi la Cina Domnului în fiecare duminică şi să perseverezi în fapte bune. Alţii spun să trăieşti condus de conştiinţă, să ţii „regula de aur”,¹ să fi sincer, şi, făcând aceste fapte, vei ajunge într-un sfârşit în ceruri. Toate aceste religii învaţă în principiu acelaşi lucru, fie ele păgâne sau „creştine”: toate învaţă că faptele bune îţi vor câştiga favorul lui Dumnezeu. Dar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, încă spune că mântuirea nu este „prin fapte”, iar aceasta rămâne adevărat. Biblia nu spune nici că mântuirea este parte fapte şi parte har, fiindcă aceasta este o imposibilitate. Faptele şi harul nu pot fi amestecate, aşa cum afirmă Pavel în ce priveşte alegerea, în Romani 11:6: „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă.” Acesta este un principiu pe care trebuie să îl înţelegi. Harul este favor nemeritat. Dacă lucrezi pentru ceva, lucrul respectiv nu îţi este dat ca favor nemeritat, ci mai degrabă, ţi l-ai câştigat. La fel este şi mântuirea. Este fie prin fapte, fie prin har. Mântuirea nu poate veni printr-un amestec al acestor două elemente, fiindcă ele nu pot fi amestecate fără a se distruge natura intrinsecă atât a faptelor, cât şi a harului.

În timpul lucrării timpurii a Domnului Isus Cristos, majoritatea liderilor religioşi din Israel erau cunoscuţi sub numele de Farisei. Specialiştii în studierea şi copierea Vechiului Testament erau cunoscuţi sub numele de cărturari. Aceşti zeloţi religioşi au mers până la extremă în respectarea ritualistică a legii Vechiului Testament. În practici religioase, nimeni nu îi depăşea în stricteţe şi fidelitate. În exterior, ei erau corecţi şi drepţi în ritualurile lor. Despre aceşti oameni, Domnul a spus: „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 5:20). Ritualurile exterioare nu sunt de ajuns! Puritate interioară şi iubire autentică pentru Domnul se cere, împreună cu iubirea altruistă pentru aproape. Te-ai compara cu Fariseii? Eşti tu la fel de zelos pentru religia ta, precum ei au fost pentru a lor? Eşti tu la fel de zelos ca ei în păzirea poruncilor? Dacă încerci să ajungi în cer pe baza zelului tău religios şi a faptelor tale bune, neprihănirea ta trebuie să întreacă pe cea a acestui străvechi popor devotat. Aşa a spus Isus!

Deci, încă mai caut păcătoşi. Dacă încă mai citeşti aceste rânduri şi simţi că nu eşti mai rău decât persoana medie, aceste rânduri nu sunt pentru tine. Comparaţia cu alţii şi presupunerea că nu eşti o persoană mai rea decât cei din jurul tău, nu te face pregătit pentru ceruri. Pavel a scris despre unii care făceau astfel de comparaţii. El a scris că oamenii care „se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12). Oamenii aceştia nu gândeau clar. „Alţii” nu sunt standardul după care să ne măsurăm pe noi înşine! În Romani 3:23 stă scris: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Slava revelată a lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos (Ioan 1:14, 14:9). Isus Cristos, prin viaţa şi caracterul Său, ne-a arătat cum este Tatăl. Aşa că, dacă doreşti să te compari cu un standard, compară-te cu El! Şi dacă vei face aceasta, vei vedea că viaţa şi caracterul tău este mult sub acest standard.

Dar încă mai caut păcătoşi! Predicând şi stând de vorbă cu oamenii, văd că peste tot unde merg, este la fel. Peste tot este la fel. Oamenii sunt „destul de buni” în proprii lor ochi. Necunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, sunt deseori mulţumiţi de propria stare, convinşi că sunt „destul de buni” pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Ei cred că faptele lor bune Îl vor determina cumva pe Dumnezeu să treacă cu vederea păcatele lor josnice şi inimile lor rele.

Caut păcătoşi: felul acela de păcătoşi ce îşi simt păcatul. Caut păcătoşii ce admit, cu ruşine, că sunt păcătoşi. Caut păcătoşi ce nu îndrăznesc să se compare cu alţii. Caut păcătoşii ce cunosc deşertăciunea religiei fără Cristos, şi care disperă datorită păcatului lor. Caut păcătoşi ce sunt neajutoraţi şi deznădăjduiţi, neputând face nimic în privinţa păcatului lor, şi ştiu aceasta. Caut păcătoşi.

Caut păcătoşi care, asemeni tâlharului, văd că orice li s-ar întâmpla în viaţa aceasta şi în următoarea, este „răsplata cuvenită” faptelor lor (Luca 23:41). Caut păcătoşi care se aşteaptă ca Dumnezeu să fie drept, ştiind că, în acea dreptate, vor primi pedeapsă veşnică pentru păcatele lor, în iazul de foc. Caut păcătoşi ce ştiu că orice faptă bună ar face de acum înainte, nu ar putea niciodată şterge sau acoperi păcatele lor trecute. Caut păcătoşi ce ştiu că sunt lipsiţi de putere în încercarea de a înceta să păcătuiască. Caut păcătoşi ce văd că se află într-o stare deznădăjduită şi neajutorată.

Unde aş putea găsi asemenea păcătoşi? Asemenea păcătoşi sunt aceia în care Dumnezeu a început o bună lucrare (Filipeni 1:5). O astfel de înţelegere a sinelui, o astfel de privire onestă înspre propria persoană, nu este naturală nici unei persoane: este rezultatul lucrării lui Dumnezeu prin Cuvântul lui în inima individului. Şi iată! Am o Veste Bună pentru astfel de păcătoşi. Le pot spune că Cristos a suferit „răsplata cuvenită” pentru faptele lor. Le pot spune că Cristos a plătit pentru păcatele lor! Le pot spune că Cristos a împlinit cerinţele Dumnezeului celui Sfânt şi a legii Sale sfinte! Le pot spune că mântuirea nu este prin fapte – ce nu pot să des-facă păcatele lor trecute – ci este prin harul gratuit al lui Dumnezeu. Le pot spune că deşi sunt într-adevăr neajutoraţi în a ieşi din condiţia lor, nu sunt deloc fără speranţă, fiindcă în Cristos este speranţă pentru toţi aceia pe care Dumnezeu i-a conştientizat de păcatul lor. Le pot spune că Cristos este Mântuitorul, Răscumpărătorul, Justificatorul, Sfinţitorul şi Gloriosul Păstor al poporului Său!

Pot îndemna asemenea păcătoşi să se încreadă în Cristos şi în lucrarea Sa desăvârşită de pe Calvar! Le pot spune că Cristos a plătit datoria pe care păcatele au adus-o poporului Său. Le pot spune că doar Cristos îi aduce în locul din care se văd drept păcătoşi neajutoraţi şi deznădăjduiţi, pentru a vedea astfel nevoia lor de Cristos. Şi le pot spune ce a spus Isus, „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Pe baza lucrării desăvârşite a lui Cristos, şi a promisiunilor Sale, îi pot îndemna pe aceşti păcătoşi să vină la Cristos, ştiind că El nu respinge nici pe cel mai mare păcătos.

Păcătoşii ce au simţit greutatea atât a naturii păcătoase cât şi a actelor păcatului sunt asemeni lui Pavel, care a scris: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: ,Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi’, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Pavel, deşi era un om moral şi drept, s-a considerat a fi cel mai mare dintre păcătoşi! Dumnezeu a început o lucrare bună în el (Filipeni 1:6) şi Pavel insista că Cristos a venit în lume să mântuiască pe păcătoşi – chiar şi pe cel mai mare dintre ei! Ce Evanghelie glorioasă avem de proclamat, în lung şi lat – păcătoşilor!

„Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:1-3).