CHEMAREA
EFICACE
De C.H. Spurgeon
Predică rostită duminică
dimineaţa, 30 martie 1856
„Isus când a ajuns la locul acela, Şi-a
ridicat ochii în sus, şi i-a zis: Zachee,
dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămân
în casa ta.” – Luca 19:5
Deşi credem că sunteţi în general
bine instruiţi în doctrinele Evangheliei veşnice, noi ne aducem
aminte continuu, în urma discuţiilor cu noii convertiţi, că este
absolut necesar să repetăm lecţiile anterioare, să
susţinem şi să argumentăm din nou şi din nou acele
doctrine care stau la baza religiei noastre sfinte. De
aceea, prietenii noştri care au învăţat cu ani în
urmă marea doctrină a chemării eficace vor crede că predica
mea simplă în această dimineaţă va fi pentru cei tineri în
credinţă, ca ei să înţeleagă mai bine acest
măreţ început al lucrării lui Dumnezeu în inimă – chemarea
eficace a oamenilor prin Duhul Sfânt.
Mă voi folosi de întâmplarea cu Zacheu ca o măreaţă ilustraţie a
doctrinei chemării eficace. Vă
amintiţi întâmplarea. Zacheu a fost curios să vadă pe minunatul om,
Isus Cristos, care întorcea lumea cu susul în jos
şi provoca o frământare imensă în minţile oamenilor. Uneori noi considerăm curiozitatea a fi
greşită şi spunem că este păcat să vii la casa Domnului
din acest motiv. Nu sunt foarte sigur
că ar trebui să ne hazardăm în astfel de afirmaţii. Motivul nu este păcătos, dar nici
virtuos – deşi deseori curiozitatea s-a dovedit a fi unul din cei mai buni
aliaţi ai harului. Zacheu, determinat de acest motiv, a dorit să-l
vadă pe Cristos, dar erau două piedici în calea lui: prima a fost
mulţimea mare de oameni care-l împiedica să ajungă în apropierea
Mântuitorului; a doua, el era atât de scund încât nu avea nici o şansă
să se ridice peste capetele mulţimii pentru a-L
zări cât de puţin.
Ce a făcut el?
A făcut ceea ce fac băieţandrii – pentru că
băieţii din antichitate erau fără îndoială exact ca
cei din ziua de azi – s-au căţărat în crengile copacilor ca
să-l vadă pe Isus cum trece.
Deşi era un om în vârstă, el a sărit sus şi s-a
aşezat printre copii. Aceştia
erau destul de speriaţi de bătrânul încruntat, colector de taxe de
care le era frică părinţilor lor, pentru a nu-l împinge jos sau
a-i face alte şotii.
Uitaţi-vă la el. Cu ce
nelinişte priveşte în jos, să vadă care este Cristos –
pentru că Mântuitorul nu avea nici o înfăţişare
pompoasă care să îl deosebească; nimeni nu mergea înaintea Sa cu
un toiag de argint; nu ţinea în mână nici un toiag episcopal de aur;
nu avea haine pontificale. De fapt, El era
îmbrăcat la fel ca şi cei din jurul Lui. Avea o haină ca a unui ţăran
obişnuit, făcută dintr-o singură bucată de sus
până jos. Zacheu
abia putea să Îl deosebească.
Totuşi, înainte ca el să-L
vadă, Cristos şi-a fixat
privirea asupra lui şi, oprindu-se sub pom, S-a uitat în sus şi a
zis: „Zachee dă-te jos de grabă, căci
astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Zacheu
coboară. Cristos merge la el
acasă; Zacheu
devine ucenicul lui Cristos şi intră în Împărăţia
cerurilor.
1. În primul rând, chemarea eficace este o
manifestare a harului lui Dumnezeu.
Vă puteţi da seama de aceasta din faptul că Zacheu era tipul de om despre care am presupune că ar
fi ultimul care să fie mântuit. El
locuia într-un oraş păcătos – Ierihon
– un oraş care a fost blestemat şi nimeni nu-şi imagina ca
cineva care era din Ierihon să fie mântuit. În apropiere de Ierihon
a căzut omul între tâlhari – credem că Zacheu
nu a fost implicat în acel incident – dar unii, deşi erau colectori de
taxe, erau de asemenea hoţi.
Ne-am putea aştepta mai degrabă la convertiţi din St. Giles,1 sau din părţile rău
famate ale Londrei, din cele mai rele şi depravate hrube ale infamiei, mai
degrabă decât din Ierihonul acelor zile. Ah, fraţii mei, nu contează de unde
veniţi – poţi veni de pe una din cele mai murdare străzi,
dintr-una din cele mai rele spelunci ale Londrei – dacă harul eficient te
cheamă, aceasta este o chemare eficace, care nu face deosebire între
locuri.
De asemenea, Zacheu a
avut o slujbă din cale afară de rea şi probabil că
înşela oamenii pentru a se îmbogăţi. Într-adevăr, atunci când Cristos a
intrat în casa sa, exista un murmur general că El a mers să fie
oaspetele unui păcătos. Dar,
fraţii mei, harul nu face deosebire; nu pune preţ pe rangul
persoanelor, ci Dumnezeu cheamă pe cine voieşte şi El l-a chemat
pe cel mai rău dintre colectorii de taxe, din cel mai rău oraş,
din cea mai rea meserie. În plus, Zacheu a fost unul
dintre aceia care vor fi cel mai puţin probabil mântuiţi,
fiindcă era bogat. Este
adevărat, atât bogaţii cât şi săracii sunt bineveniţi
– nici unul nu are vreo scuză în a dispera datorită condiţiei
sale – totuşi este adevărat că „nu mulţi oameni mari” în felul lumii, „nu mulţi puternici”
sunt chemaţi, ci „Dumnezeu a ales săracii acestei lumi – bogaţi
în credinţă.” Dar harul nu
face nici o deosebire aici. Bogatul Zacheu
este chemat din copac. Vine jos şi
este mântuit.
Mă gândeam că unul din cele mai mari
exemple ale bunăvoinţei lui Dumnezeu, este acela că El se poate
uita în jos la om. Dar vă spun că a fost o mai mare
bunătate decât aceasta atunci când Cristos s-a uitat în sus ca
să-l vadă pe Zacheu. Dumnezeu privind în jos la creaturile sale –
aceasta este milă – dar Cristos, umilindu-se pe Sine atât de mult încât El
să privească în sus la una din propriile Sale creaturi – aceasta este
milă, într-adevăr!
Vai, mulţi dintre voi v-aţi
căţărat în copacul propriilor voastre fapte bune şi
v-aţi cocoţat pe crengile faptelor voastre sfinte şi vă
puneţi încrederea în voinţa liberă a sărmanei creaturi, sau
vă bazaţi pe vreo maximă lumească; cu toate acestea,
Cristos se uită în sus chiar şi la păcătoşii
aroganţi şi-i cheamă să coboare. „Dă-te jos”, spune El, „astăzi
trebuie să rămân în casa ta.”
Dacă Zacheu ar fi fost un om smerit,
aşezându-se la marginea drumului sau la picioarele lui Cristos, noi am fi
admirat atunci mila lui Cristos; dar
aici el este înălţat, iar Cristos priveşte în sus spre el
şi-l pofteşte să coboare.
2. Apoi, aceasta a fost o chemare personală.
În pom erau băieţi la fel ca şi Zacheu,
dar nu a fost nici o greşeală în ce priveşte persoana
chemată. Chemarea a fost „Zachee dă-te jos de grabă.” Sunt şi alte chemări
menţionate în Scriptură.
Despre acestea se spune, „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini
sunt aleşi.” Acum, aceasta nu este
chemarea eficace avută în vedere de apostol când spune, „pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit
neprihăniţi.” Da, există
o chemare generală, pe care cei mai mulţi, ba chiar toţi oamenii o resping, dacă
nu este urmată de chemarea personală, individuală, care ne face
creştini. Voi îmi sunteţi
martori că o chemare personală
v-a adus
„Isus i-a zis: ‚Marie!’ Ea s-a întors,
şi i-a zis în evreieşte: ‚Rabuni!’
adică: ‚Învăţătorule!’”
Isus i-a văzut pe Petru şi Ioan care pescuiau pe lac şi
le-a zis: „Veniţi după Mine.”
El l-a văzut pe Matei stând la masa sa de contabil şi i-a zis:
„Ridică-te şi vino după Mine”; şi Matei a făcut
aşa. Când Duhul Sfânt vine în casa
unui om, săgeata lui Dumnezeu străpunge inima lui – nu îi zgârie doar
coiful sau îi lasă vreo urmă pe armură, ci pătrunde printre
încheieturile armurii, intrând în măduva sufletului. Aţi resimţit, dragi prieteni, acea
chemare personală? Vă
aduceţi aminte de vocea care vă spunea, „Ridică-te, El te
cheamă.” Poţi tu privi înapoi
spre clipa în care ai spus „Domnul meu, Dumnezeul meu” – când ştiai
că Duhul se lupta cu tine şi când ai spus „Doamne, vin
3. Chemarea eficace este o chemare urgentă. „Zachee, dă-te
jos de grabă.”
Păcătosul, când este chemat de un slujitor obişnuit,
răspunde „mâine”. El ascultă o
predică şi spune „Mă voi întoarce
Drumul spre pierzanie este presărat peste tot
cu ramurile copacilor în care s-au urcat oamenii, pentru că ei aruncă
ramurile, dar ei înşişi nu coboară. Paiele aşezate la uşa unui bolnav
fac ca roţile să nu scârţăie aşa de tare. Deci, sunt unii care îşi aştern
calea cu promisiuni de pocăinţă şi aşa se duc mult mai
uşor şi mai silenţios în jos spre pieire. Dar chemarea lui Dumnezeu nu este pentru
mâine. „Astăzi, dacă
auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua
răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii
voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare...” Harul lui Dumnezeu întotdeauna vine cu
repeziciune – şi dacă tu eşti tras de Dumnezeu, tu vei
alerga după Dumnezeu şi nu vei discuta de amânări. Mâine nu se află înscris în
almanahul timpului. Mâine se
găseşte doar în calendarul lui Satan şi nicăieri
altundeva. Mâine este o
stâncă albită de oasele marinarilor care s-au izbit de ea. Mâine este lumina jefuitorului,
strălucind la ţărm, ademenind sărmanele corăbii spre
pierzare. Mâine este graalul prostului care se află la capătul
curcubeului, dar pe care nimeni nu l-a găsit. Mâine este insula plutitoare Loch Lomond, care niciodată nu a fost
văzută. Mâine este un
vis. Mâine este o
înşelăciune. Mâine, da, mâine
se poate să deschizi ochii în iad, fiind în chin. Ceasul de acolo spune „azi”; totul
strigă „astăzi”. Şi Duhul Sfânt care încuviinţează
aceste lucruri spune: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu
vă împietriţi inimile...”
Păcătoşilor, sunteţi voi dispuşi să-l
căutaţi pe Mântuitorul? Rostiţi
voi acum o rugăciune? Spuneţi voi: „Acum sau niciodată!
Trebuie să fiu mântuit acum?”
Dacă da, atunci eu nădăjduiesc că aceasta este o chemare
eficace, fiindcă Cristos, când cheamă eficace, spune: „Zachee, dă-te jos de grabă.”
4. Chemarea eficace este o chemare umilitoare. „Zachee, dă-te
jos.” De multe ori câte un
predicator îi chema pe oameni la pocăinţă cu o chemare care îi
făcea mândri, înălţându-i în proprii lor ochi, făcându-i
să zică: „Mă pot întoarce
5. Chemarea eficace este o chemare iubitoare. „Astăzi trebuie să rămân în casa
ta.” Vă puteţi uşor
imagina cum s-au schimbat la faţă cei din mulţime! Ei gândeau că Cristos este cel mai bun
şi mai sfânt om şi erau gata să-L
facă rege. Dar El a zis:
„Astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Era acolo un evreu
sărac care a fost în casa lui Zacheu; el „a stat
pe covor”, după cum se spune la sat când eşti adus înaintea
justiţiei, şi îşi amintea ce fel de casă era aceasta. El îşi amintea cum a fost dus acolo
şi concepţia sa despre acel loc se asemăna cu cea a unei
muşte despre plasa păianjenului după ce scapă de acolo. Era
acolo altul care a fost deposedat de aproape toate proprietăţile sale
– ideea pe care o avea despre a merge în casa lui Zacheu
era similară cu intrarea în bârlogul leilor. „Cum”, au spus ei, „poate
să meargă un astfel de om sfânt într-un asemenea bârlog, unde
săracii şi nenorociţii de noi am fost trataţi aspru şi
jefuiţi? A fost destul de rău
pentru Isus să vorbească cu el la copac, dar însăşi ideea
de a merge în casa lui…! Toţi murmurau
la faptul că El urma „să fie oaspetele unui om
păcătos.” Ei bine, eu
ştiu cam ce au gândit unii ucenici, ei credeau că este foarte
imprudent – Îi poate leza caracterul şi poate ofensa poporul. Ei gândeau că trebuia să-l
întâlnească pe acest om noaptea, la fel ca pe Nicodim
şi să-i ofere o audienţă atunci când nimeni nu Îl vede; dar
a recunoaşte public un astfel de om era cel mai imprudent act pe care El
l-ar fi putut comite.
De ce a acţionat Cristos într-un asemenea
mod? Deoarece voia să îl cheme pe Zacheu cu o chemare iubitoare. „Eu nu vin să stau la tine în prag, sau
să privesc prin fereastra ta, ci vin înlăuntrul casei tale –
aceeaşi casă unde plânsul văduvelor ţi-a ajuns la ureche
fără să îl iei în seamă.
Eu vin în salonul tău, unde plânsul orfanilor nu ţi-a
mişcat niciodată inima. Eu vin
acolo, unde tu, ca un leu flămând, ţi-ai devorat prada. Eu vin acolo, unde tu ţi-ai înnegrit
casa, făcând-o infamă. Eu vin
în locul de unde strigătul s-a înălţat până la cer, stors
de pe buzele acelora pe care tu i-ai asuprit.
Eu vin în casa ta şi-ţi dau o binecuvântare.” Ah, câtă dragoste a arătat! Sărmane păcătos, Stăpânul
meu este un Stăpân plin de afecţiune.
El va veni în casa ta. Cel fel de
casă ai tu? O casă pe care ai
făcut-o mizerabilă prin beţia ta – o casă pe care ai
pângărit-o cu necurăţia ta – o casă pe care ai spurcat-o cu
blestemele şi înjurăturile tale – o casă în care practici o
meserie rea, de care ai fi bucuros să scapi? Cristos spune: „Voi veni în casa ta.” Şi ştiu câteva case care erau
înainte bârloguri ale păcatului şi în care acum Cristos vine în
fiecare dimineaţă; soţul şi soţia care odată erau
învrăjbiţi şi se încăierau, acum îţi pleacă
genunchii împreună în rugăciune.
Cristos vine acolo la prânz, când muncitorul se întoarce acasă
pentru a mânca. Unii din
ascultătorii mei pot rareori să meargă acasă o oră
pentru a servi prânzul, dar întotdeauna îşi fac timp pentru rugăciune
şi citirea Scripturilor. Cristos
vine la ei. Acolo unde pereţii erau
umpluţi cu cântece senzuale şi imagini triviale, acum este un almanah
creştin într-un loc, o Biblie pe scrin; şi deşi locuiesc într-o
singură cameră, dacă un înger ar veni acolo şi Dumnezeu ar
zice „Ce ai văzut în acea casă?” el ar putea spune: „Am văzut
mobilă bună, pentru că acolo este o Biblie, ici-acolo câte o
carte religioasă, imaginile murdare sunt date jos şi arse; acum nu
mai sunt cărţi de joc în şifonierul omului; Cristos a venit în casa sa. Oh, ce binecuvântare că noi putem avea
un Dumnezeu al casei noastre, la fel ca romanii! Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al
casei. El vine să locuiască cu
poporul Său! El iubeşte
corturile lui Iacov.
Acum, sărmane păcătos
zdrenţăros, care locuieşti în cele mai murdare spelunci ale
Londrei, dacă eşti cumva aici, Isus îţi spune: „Zachee, dă-te jos degrabă căci astăzi
trebuie să rămân în casa ta.”
6. Chemarea eficace nu este doar una iubitoare, ci
este o chemare care rămâne.
„Astăzi trebuie să rămân în casa ta.” O chemare generală sună cam
aşa: „Astăzi voi intra la tine în casă pe o uşă
şi voi ieşi pe alta.” Chemarea
adresată tuturor oamenilor prin Evanghelie este o chemare care
acţionează asupra lor doar pentru un timp şi după aceea se
stinge; dar chemarea mântuitoare este o chemare care rămâne. Când Cristos vorbeşte El nu zice doar:
„Grăbeşte-te, Zacheu şi coboară,
pentru că Eu doar vreau să arunc o privire în casa ta.” Nu.
El zice: „Trebuie să rămân în casa ta. Eu vin să stau să mănânc
şi să beau cu tine. Eu vin
să cinez cu tine. Astăzi,
trebuie să rămân în casa ta.”
„Ah”, spune cineva, „nu aveţi idee, domnule,
de câte ori am fost cercetat. Adeseori
am fost convins în mod solemn şi am crezut că sunt mântuit cu
adevărat, dar toate acestea s-au dus; asemeni unui vis, când se
trezeşte cineva, tot ce a visat dispare, la fel a fost şi cu
mine.” Oh, sărmane suflet, nu
dispera. Simţi lupta harului
Atotputernic în inima ta îndemnându-te să te pocăieşti
astăzi? Dacă da, aceasta va fi
o chemare care rămâne.
Dacă Isus este Acela care lucrează în sufletul tău, El va
veni, va zăbovi în inima ta şi te va consacra pentru Sine pentru
veşnicie. El spune: „Voi veni
şi voi locui cu tine pentru veşnicie.
Eu voi veni şi voi spune:
,Aici eu mă voi aşeza să mă odihnesc
Şi nu voi mai pleca
Nu voi mai fi străin sau oaspe
Ci stăpânul acestei case.’”
„Ah”, vei spune, „aceasta doresc. Eu vreau o chemare care rămâne,
ceva care să dăinuie. Eu nu
vreau o religie care să se decoloreze, ci una a cărei culoare
rămâne.” Ei bine, cu o astfel de
chemare cheamă Cristos. Slujitorii
Lui nu o pot da; dar când Cristos vorbeşte, El vorbeşte cu putere
şi spune: „Zachee, dă-te jos de grabă
căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
7. Există un lucru pe care nu îl pot uita,
şi anume că aceasta a fost o chemare necesară. Doar recitiţi textul. „Zachee dă-te
jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămân în
casa ta.” Nu era ceva ce El ar fi putut
să facă sau să nu facă – a fost o chemare
necesară. Mântuirea unui
păcătos este la fel de necesară pentru Dumnezeu precum
împlinirea legământului potrivit căruia ploaia niciodată nu va
mai îneca pământul. Mântuirea
fiecărui copil al lui Dumnezeu răscumpărat prin sânge este un
lucru necesar din trei motive: este necesar pentru că este scopul
lui Dumnezeu; este necesar deoarece este achiziţia lui Cristos;
este necesar fiindcă este promisă de Dumnezeu. Este necesar pentru copilul lui Dumnezeu
să fie mântuit. Unii teologi
gândesc că este foarte greşit să accentuezi cuvântul „trebuie”,
în special în pasajul unde se spune: „El trebuia să treacă prin Samaria.” „Păi”, spun ei, „El trebuia să
treacă prin Samaria deoarece nu era un alt drum
pe care ar fi putut merge, de aceea el a fost obligat să meargă pe
acel drum.” Da, domnilor, fără
îndoială, răspundem noi. Dar
poate că acolo a mai existat şi un alt drum. Providenţa a făcut în aşa fel
încât El a trebuit să treacă prin Samaria
şi Samaria trebuia să se afle pe ruta pe
care El ales-o. Aşa că tot
v-am prins. „El trebuia să treacă prin Samaria.” Providenţa l-a direcţionat pe om
să construiască Samaria chiar pe acea
rută şi harul l-a constrâns pe Mântuitorul să meargă în
acea direcţie. Nu a spus, „Zachee, dă-te jos, căci aş putea
rămâne în casa ta”, ci „trebuie”.
Mântuitorul a simţit o constrângere puternică. La fel cum este necesar ca omul să
moară, ca soarele să ne lumineze ziua iar luna noaptea, la fel de
necesar este ca fiecare copil al lui Dumnezeu răscumpărat prin sânge
să fie mântuit.
„Astăzi
trebuie să rămân în casa ta.”
Şi, ah, când Domnul ajunge aici, la faptul că El trebuie
să vină şi are să vină, ce mare este acest lucru
pentru sărmanul păcătos. Uneori ne întrebăm, „Să Îl
las să intre? Este un străin la
uşă. El bate chiar acum – El a
mai încercat şi înainte – Îl voi lăsa să intre?” Dar de data aceasta sună astfel: „Eu trebuie
să rămân în casa ta.” Nu a
existat nici o bătaie în uşă, ci o izbitură a prefăcut
uşa în atomi! Şi El a intrat
înăuntru – Eu trebuie să rămân, Eu voi rămâne, Eu vreau
să rămân – Nu-mi pasă că protestezi, considerându-te
ticălos şi necredincios. Eu
trebuie, Eu vreau – Eu trebuie să rămân în casa ta.”
„Oh”, poate
spune cineva, „Eu nu cred că Dumnezeu mă va face vreodată
să cred aşa cum crezi tu, sau să devin vreodată
creştin.” Ah, dar dacă El va
spune doar „Astăzi trebuie să rămân în casa ta”
atunci nu va fi nici un pic de împotrivire din partea ta. Sunt unii dintre dumneavoastră care
batjocoresc tocmai ideea de a fi un Metodist ipocrit – „Ce, domnule? Presupuneţi că voi deveni unul din
oamenii dumneavoastră religioşi?”
Nu, prietene, eu nu presupun aceasta – eu ştiu sigur. Dacă Dumnezeu zice, „Eu trebuie” atunci
nu este nimic care să-I stea împotrivă.
Să spună numai „trebuie” şi aşa va fi.
Vă voi
spune o istorioară care dovedeşte aceasta. „Un tată voia să-şi
trimită fiul la colegiu, dar ştiind despre influenţa la care
acesta va fi expus, era profund îngrijorat şi neliniştit din cauza
bunăstării eterne şi spirituale a fiului său favorit. Temându-se ca nu cumva
învăţăturile credinţei creştine, pe care el s-a
străduit să i le întipărească în minte, să fie brutal
asaltate, dar încrezându-se în eficacitatea acelui Cuvânt care este viu şi
lucrător, el a achiziţionat, fără ştirea fiului
său, o elegantă copie a Bibliei şi a aşezat-o pe fundul
cufărului său.
Tânărul
a intrat la colegiu. Curând,
restricţiile educaţiei sale pioase au dispărut, iar el înainta
din speculaţie în îndoială şi din îndoială în negarea
realităţii religiei. După
ce a devenit, conform propriilor sale estimări, mai înţelept decât
tatăl său, el a descoperit într-o zi, în vreme ce cotrobăia prin
cufăr, cu o mare surpriză
şi indignare, comoara sacră.
El a scos-o, şi gândindu-se ce să facă cu ea, a
hotărât că aceasta poate fi folosită ca hârtie de şters
briciul atunci când se bărbierea. De fiecare dată când se
bărbierea, rupea câte o foaie sau două din Cartea Sfântă,
până când jumătate din carte a fost distrusă.
Dar pe când
comitea acest sacrilegiu asupra Cărţii Sfinte, ochii lui întâlneau
când şi când un pasaj care mergea ca o săgeată în inima
lui. După un timp, el a auzit o
predică ce i-a dezvăluit propriul său caracter şi expunerea
sa la mânia lui Dumnezeu. Aceasta i-a
ţintuit în minte imaginea ultimei file rupte din binecuvântata, deşi
insultata carte. De ar fi avut toate
lumile la dispoziţie, ar fi renunţat bucuros la toate de l-ar fi ajutat să des-facă ceea
ce a făcut. După o vreme el a
găsit iertarea
Vă
spun că nu există nici un ticălos care să umble
străzile şi să spurce aerul cu blasfemiile
sale, nu există nici o fiinţă abandonată în aşa fel
încât să fie aproape la fel de rea ca Satan însuşi, care, dacă
este fiu al vieţii, să nu se afle în graniţele milei. Şi dacă Dumnezeu spune: „Astăzi
trebuie să rămân în casa ta”, El fără îndoială va face
aşa.
Simţi,
dragul meu ascultător, chiar acum, ceva în mintea ta care pare
să-ţi spună că te-ai împotrivit Evangheliei de multă
vreme, dar că astăzi nu mai poţi rezista? Simţi că o mână puternică
te-a prins şi auzi tu o voce zicând: „Păcătosule, Eu trebuie
să rămân în casa ta. Tu adeseori
M-ai batjocorit, adesea M-ai luat în râs, adesea ai scuipat în faţă
îndurarea Mea, adesea M-ai hulit, dar păcătosule, Eu trebuie să
rămân în casa ta. Tu ieri ai
trântit uşa în faţa misionarului; ai ars broşura, l-ai
batjocorit pe predicator, ai înjurat casa lui Dumnezeu, ai încălcat ziua
duminicii – dar păcătosule, Eu trebuie să rămân în casa ta
şi voi rămâne!”
„Ce,
Doamne”, zici tu, „să rămâi la mine în casă? Dar este plină de nelegiuire! Să
rămâi în casa mea! Dar nu este un
scaun sau o masă din ea care să nu strige împotriva mea! Să
rămâi în casa mea! Dar grinzile
şi bârnele şi pardoseala toate se vor ridica şi-Ţi
vor spune că eu nu sunt vrednic să-Ţi
sărut marginea hainei. Ce, Doamne,
să rămâi la mine acasă?”
„Da” spune El, „Trebuie să rămân. Este absolut necesar, dragostea Mea mă
constrânge ori că vrei să mă laşi ori nu, Eu sunt
hotărât să te fac să vrei şi tu Mă vei lăsa
înăuntru."
Nu te
surprinde oare faptul că Cristos nu doar te cheamă să vii
Păcătosul
fuge de El, dar harul îl urmăreşte şi-i spune:
„Păcătosule, vino
8. Şi acum, în ultimul rând, această
chemare a fost una eficientă, deoarece vedem rezultatele ei. Uşa lui Zacheu
a fost deschisă, masa a fost aşternută, inima i-a devenit
generoasă, mâinile i-au fost spălate, conştiinţa i-a fost
uşurată, sufletul i-a săltat de bucurie. „Iată, Doamne”, a zis el „jumătate
din ce am dau săracilor; îndrăznesc să spun că
jumătate din avuţia mea a fost luată de la ei, iar acum le-o dau
înapoi” „şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau
înapoi împătrit.” O altă parte
din avuţia lui s-a dus. Oh, Zacheu, diseară te vei culca mult mai sărac decât
te-ai trezit azi-dimineaţă – dar de asemenea infinit mai bogat;
sărac, foarte sărac în bunurile acestei lumi, în comparaţie cu
ceea ce aveai când te-ai căţărat în sicomor – dar bogat, infinit
mai bogat în comori cereşti.
Păcătosule, vom şti dacă Dumnezeu te cheamă
după aceasta – dacă El te cheamă, aceasta este o chemare eficace,
nu o chemare pe care o poţi auzi şi apoi uita, ci una care produce
fapte bune. Dacă Dumnezeu te-a
chemat în această dimineaţă, vei arunca la o parte paharul de
băutură, şi rugăciunile tale se vor înălţa în
sus. Dacă Dumnezeu te-a chemat în această
dimineaţă, la magazinul tău nu va fi doar un oblon tras, ci toate,
şi vei pune un anunţ: „Magazinul este închis în ziua de duminică
şi nu va mai fi deschis în această zi.”
Mâine poate
fi o anumită distracţie lumească, dar dacă Dumnezeu te-a
chemat, tu nu vei merge. Şi
dacă ai jefuit pe cineva (şi cine ştie, aici poate fi şi
vreun hoţ), dacă Dumnezeu te cheamă, atunci va fi o restituire a
ceea ce ai furat, tu vei renunţa la tot ce ai, astfel încât să-l
urmezi pe Dumnezeu cu toată inima.
Noi nu credem că un om este convertit decât atunci când el
renunţă la căile sale greşite, când practic, el este adus
în punctul în care ajunge să cunoască
pe Cristos Însuşi ca stăpân al conştiinţei sale
şi să găsească plăcere în Legea Lui.
„Zachee dă-te jos de grabă, căci astăzi
trebuie să rămân în casa ta.”
Şi el s-a grăbit şi a coborât şi L-a primit pe Isus
cu bucurie. „Dar Zacheu
a stătut înaintea Domnului, şi I-a zis: Iată, Doamne,
jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am
năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit. Isus i-a
zis: Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este
fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit
să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”
Acum, avem
una sau două lecţii. O
lecţie pentru cei mândri.
Coborâţi-vă, inimi mândre, coborâţi-vă! Îndurarea curge în văi, nu pe coama
munţilor. Coboară,
coboară, spirit semeţ!
Oraşul semeţ El îl coboară până la pământ
şi apoi îl reconstruieşte.
Apoi, o lecţie pentru tine, sărmane suflet disperat,
mă bucur să te văd în casa lui Dumnezeu în această
dimineaţă, acesta este un semn bun.
Nu îmi pasă pentru ce ai venit.
Poate ai auzit de un ciudat care predică aici. Nu contează asta. Sunteţi la fel de ciudaţi ca el. Este necesar să existe un om ciudat
pentru a aduna pe alţi ciudaţi.
Acum, am o
mulţime de oameni aici. Şi
dacă ar fi să folosesc o metaforă, v-aş putea compara cu o
mare grămadă de cenuşă amestecată cu puţină
pilitură de fier. Acum, dacă
predica mea este însoţită de har Divin, va fi un fel de magnet; nu va
atrage nici o cenuşă – ei vor rămâne tot acolo – dar va atrage
pilitura. Ar trebui să am un Zacheu acolo. Este o
Mary chiar acolo sus.
Un John chiar aici jos, o Sarah,
sau un William, sau un Thomas
acolo – aleşii lui Dumnezeu – ei sunt pilitura de fier în congregaţia
de cenuşă şi Evanghelia mea, Evanghelia Binecuvântatului
Dumnezeu, ca un mare magnet, îi va atrage afară din grămadă.
Ei vin, ei
vin. De ce? Pentru că a fost o putere magnetică
între Evanghelie şi inimile lor.
Ah, sărmane păcătos, vino
Mulţi dintre voi aţi venit aici din
curiozitate. Oh, de v-ar întâlni Isus
să vă mântuiască! Eu sufăr pentru voi, ca nu cumva să
vă scufundaţi în focul iadului.
Oh, ascultaţi-L pe Cristos când vă
vorbeşte. Cristos spune în
această dimineaţă „Coboară.” Mergeţi acasă
şi smeriţi-vă înaintea lui Dumnezeu. Duceţi-vă şi
mărturisiţi-vă păcatele care le-aţi făptuit
împotriva Lui; mergeţi acasă şi spuneţi-I
că sunteţi nenorociţi, ruinaţi fără harul
Său suveran; şi apoi priviţi
„Stai! Opreşte-te! Să nu mai aud asta!
Îţi dai seama că aceasta este aproape blasfemie? Nu întru totul. Dacă nu ai fi neştiutor,
ţi-aş spune că aceasta este în parte blasfemie. Tu nu-l poţi privi pe Cristos, înainte
ca El să te fi privit pe tine.
Dacă tu doreşti să fi mântuit, El ţi-a dat
voinţa. Crede în Domnul Isus
Cristos şi fi botezat şi vei fi mântuit. Eu cred că Duhul Sfânt te cheamă.
Tinere care stai acolo sus, tinere care stai în
fereastră, grăbeşte-te!
Coboară! Bătrâne care
stai pe aceste bănci, coboară!
Negustorule de pe acel culoar, grăbeşte. Doamnă şi domnişoară care
nu-L cunoşti pe Cristos, oh, fie ca El să
te privească! Bunicuţo,
ascultă chemarea harului. Şi
tu, tinere, Cristos poate te priveşte – eu aşa cred – şi
îţi spune, „Grăbeşte-te şi vino jos, pentru că
astăzi Eu trebuie să rămân în casa ta.”